Bacaul, fara apa!

O avarie de mari proportii a aparut sâmbata dupa-amiaza pe aductiunea de la Valea Uzului, in zona pârâului Uz, la Darmanesti, astfel ca majoritatea robinetelor din municipiul Bacau au secat.

Dupa cum a explicat directorul tehnic al Companiei Regionale de Apa, Petrus Radulescu, probabil ca un segment al magistralei cu diametrul de un metru a cedat la imbinari. “Conducta se afla ingropata la trei metri, dar apa a iesit la suprafata si a inundat câteva terenuri agricole, fara sa produca insa pagube. Din cauza acumularii de apa la suprafata, interventia echipelor noastre este imposibila in acest moment. Am inceput sa golim de apa conducta, pe o lungime de 16 kilometri, iar duminica dimineata, când procedura va fi gata, vom interveni pentru reparatii.Practic, furnizarea apei din sursa Valea Uzului a fost oprita, iar in functiune mai sunt acum sursele din zona orasului Bacau”, a declarat, sâmbata seara, in jurul orelor 18, directorul tehnic Petrus Radulescu. Sursele de apa din Bacau nu au insa un debit care sa acopere necesarul orasului, astfel ca apa va fi livrata cu portia, câteva ore dimineata si câteva ore dupa-amiaza, sau cu presiune redusa acolo unde va curge permanent.Directorul tehnic al CRAB a mai precizat ca, probabil, lucrarile de reparatii se vor intinde dupa ziua de luni, fara sa precizeze un termen de finalizare, dat fiind ca sâmbata seara, la ora discutiei, nici nu incepuse interventia.De mentionat ca aductiunea de la Valea Uzului urma sa fie oprita programat, in zilele de marti si miercuri, pentru lucrari pe care Administratia Bazinala “Siret” le avea de efectuat la instalatiile din preajma barajului Poiana Uzului. Programul a fost dat insa peste cap de acest incident neprevazut.

Adauga un comentariu

*