Plante care te ajută să spui stop nopților albe

garderoba-ideala-pentru-un-somn-linistit_size1De cât timp te trezești la 3 dimineața și nu mai poți să adormi, dar încercând orice ca să mai poți prinde câteva minute de somn? Dacă se întâmpla asta în ultimul timp prea des înseamnă că ai o problemă cu somnul. Așa că îți recomandăm câteva plante care te ajută să dormi.

Ceaiul de valeriană ar trebui să te adoarmă mai repede, să nu mai stai cu capul pe pernă și ochii închiși și să încerci să adormi. Prin analogie cu alte medicamente sedative și hipnotice stă ipoteza că acizii valerianici pot acționa mărind activitatea acidului gama-aminobutiric, un neurotransmițător care inhibă sistemul nervos central.

Vinarița, plantă mai puțin cunoscută de cei mai mulți oameni, a fost mult utilizată în medicina tradițională ca diuretic-depurativ, în afecțiuni hepatice, ca sedativ în insomnii și calmant. 1-2 căni pe zi o să te ajute să te calmezi și să ai un somn liniștit.

Plante ca lavanda și gălbenelele pot fi îndesate într-o pernă, pe care să adormi fără probleme. Utilizarea florilor de lavandă (levănțică) este aprobată, de toate comisiile de specialitate, în insomnie și în iritațiile de natură nervoasă stomacală, în sindromul Roehmheld, în meteorism și în disconfort intestinal.

Passiflora este de asemenea excelentă pentru tratarea problemelor de somn, după cei vei bea o cană de ceai vei simți că te relaxezi imediat și îți va induce starea de somn încet și dulce. Este foarte bună pentru îndepărtarea stărilor de neliniște. Încă din 1867 este folosită în America ca sedativ ușor și în tratamentul împotriva anxietății.

Ceaiurile sau plantele au efecte excelente, dar rezultatele nu se vor vedea imediat, trebuie să aștepți câteva zile, poate chiar o lună până vei avea un somn profund. Sunătoarea este o plantă foarte bună pentru liniștire și relaxare, recomandată mai ales în depresii și stări de agitație.

Teiul este cu siguranță una dintre plantele care te vor ajuta să adormi. Folosit cu succes în produsele pentru ochi, cearcăne și pleoape, teiul are acțiuni de calmare, anti inflamatorii și te va ajuta să te liniștești și să dormi bine. Dacă nu îți place să bei ceai, poți să îți prepari o cadă cu ceai de tei, o să te relaxeze și sigur o să te adoarmă imediat după baie, vei dormi exact ca un bebeluș.

Pe lângă acțiunile sale ca cicatrizant, antiseptic, tonifiant, antirid și de prevenire a îmbătrânirii tenului, mușețelul induce o stare de calm și bine, datorită conținutului de vitamine B (anumite studii au demonstrat că lipsa vitaminelor B din organism poate provoca insomnii) și sigur te va ajuta să dormi mult mai bine.

Obligeana, bogată în vitaminele B1 și C are proprietăți tranchilizante și este tot ce îți dorești în momentele când nu poți adormi, fiind planta ideală care să te ajute să dormi.

Busuiocul se recomandă des în afecțiunile sistemului nervos, anxietate, depresii, oboseală și insomnii, migrene, tensiune nervoasă. Atât frunzele cât și florile sunt foarte bune pentru ceai, se bea o cană după masa de seară.

Salvia cunoscută încă din Antichitate pentru efectele ei analgezice și de reducere a febrei, se recomandă și ca sedativ în insomnii, deci cu siguranță te va ajuta să dormi mai bine, să te poți odihni cum trebuie.

Sursa: www.clicksanatate.ro

Adauga un comentariu

*