Pe strada Spiru Haret din Bacău, s-a produs un accident rutier cu victimă. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 46 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism, a surprins și accidentat o tânără de 18 ani, care traversa strada pe marcajul pietonal, după care a părăsit locul producerii accidentului. Conducătorul auto a fost depistat de polițiști la aproximativ 200 de metri de locul evenimentului. Tanăra de 18 ani a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a primit îngrijiri medicale fără a fi necesară internarea sa. Ambele persoane implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Polițiștii au fost sesizati prin 112 despre faptul că pe strada Pictor Aman din Bacău s-a produs un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane. Din primele cercetări efectuate a rezultat că un bărbat de 57 de ani, în timp ce se deplasa in calitate de pieton pe strada Pictor Aman, a fost acroșat de un autoturism condus de o tânără de 19 ani, care a părăsit locul producerii acidentului. Conducătoarea auto a fost identificată de polițiști într-o parcare din apropierea locului producerii evenimentului rutier. Bărbatul de 57 de ani a fost a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgență Bacău și nu a rămas internat. Atât conducătoarea auto cât și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ pentru conducătoarea auto și 0,23 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru pieton. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.