Lucrătorii Postului de Poliţie Răchitoasa împreună cu un lucrător din cadrul Ocolului Silvic Zeletin, aflându-se în serviciul de patrulare pe raza comunei, au surprins în pădurea de pe raza satului Dumbrava, în jurul orei 05:00, 2 bărbați în timp ce ieşeau din pădure cu două căruțe incărcatecu lemne. Cei doi căruțași au oprit la somaţia organelor de poliţie, ocazie cu care s-a stabilit că ambii dunt sin sat Dumbrava, iar căruţele erau încarcate cu lemn esenţă stejar, respectiv piese cu o lungime de aproximativ 5 metri fiecare. Materialul lemnos a fost transportat la Ocolul Silvic Zeletin procedându-se la confiscarea unei cantităţi de 1,976 m.c. lemn esenţă stejar precum şi a celor două căruţe. Suspecții au recunoscut comiterea tăierii şi sustragerii de arbori, precizând că cei 15 arbori i-au tăiat în ziua de 19.02.2015, şi pentru a nu fi văzuţi, au mers pe timp de noapte să îi sustragă pentru a-i duce la domiciliile lor. Valoarea prejudiciului cauzat prin tăierea şi sustragerea de material lemnos este de 1415, 58 lei cu TVA. În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept şi sustragere de arbori, fapte prev. şi ped. de art. 108 şi 110 din Legea 46/2008, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Podu Turcului.
A fost oprit in trafic pe Calea Romanului din municipiul Bacau un autotren ce aparținea unei societăți din județul Suceava ce transporta cherestea rășinoasă. În urma verificării documentelor de însoțire, conducărorul autotrenului, un bărbat de 53 ani, a prezentat un avizul de insotire material lemnos expirat, avizul era datat 17 februarie ora 18,27 fără mențiuni de întrerupere a transportului. S-a dispus verificarea cantitatii de cherestea și s-a stabilit ca acesta transporta cantitatea totala de 59,36 mc cherestea rasinoase diverse sortimente (scandura, dulap si grinda la 4 m lungime), cantitatea ce nu corespondea cu cea trecută pe aviz (53,52 mc pe aviz), S-a dispus sanctionarea societății deținătoare a autotrenului conf. art 19 al. 1 lit e) si n) si art. 23 din LG 171/2010 coroborat cu art. 4 alin. 7 lit. c) din Normele HG 470/2014, cu amenda in valoare de 10 000 lei si complementar confiscarea a 59,36 mc chererstea rasinoase in valoare de 32 615 lei ce a fost depusa in custodia OS Bacau in vederea valorificarii.