Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău a organizat la sfârșitul săptămânii patru programe de formare continuă, două dintre acestea, în premieră.
La Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 33 Bacău, structură a Şcolii Gimnaziale „Constantin Platon” Bacău, a debutat programul intitulat „Proiectul tematic – strategii de organizare inter şi transdisciplinară a conţinuturilor educative”, avizat de Ministerul Educaţiei şi destinat personalului didactic din învăţământul preşcolar. El este coordonat şi susţinut de prof. pt. înv. preşcolar Maria Mătăsaru, formator CCD Bacău şi de prof. pt. înv. preşcolar Maria Chiriloaie, Şcoala Gimnazială „Alecu Russo” Bacău. La Şcoala Gimnazială Cucuieţi, comuna Dofteana, sub îndrumarea profesorului formator Elena Hussar, a început programul „Ateliere de comunicare cu copiii”, avizat de Ministerul Educaţiei şi destinat personalului didactic din învăţământul preuniversitar. În premieră pentru cadrele didactice care predau chimia la gimnaziu şi liceu, dar şi pentru laboranţi, instituția băcăuană a organizat programul de formare continuă „Metode eficiente folosite în studiul chimiei”, avizat de Ministerul Educaţiei. Acesta a debutat sâmbătă, 21 februarie a.c., la Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan cel Mare” Bacău, fiind destinat în special celor care urmează să susţină examene de titularizare, sau pentru obţinerea gradelor didactice. Proiectul beneficiază de implicarea și sprijinul profesorului Laura – Mihaela Pruteanu, inspector şcolar de chimie, ISJ Bacău.Casa Corpului Didactic ”Grigore Tabacaru” Bacău, în colaborare cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România, filiala Bacău, a organizat Școala Gimnazială Corbasca programul de formare continuă „Curs de formatori de prim – ajutor a cadrelor didactice care instruiesc echipajele participante la concursul „Sanitarii pricepuţi”, avizat de Ministerul Educaţiei şi destinat personalului didactic din învăţământul preuniversitar.Programul, care se va desfășura pe parcursul a 40 de ore, este coordonat și susţinut de prof. Dumitru Ficuţă, formator CCD Bacău şi Dan Marcel Babliuc, directorul Crucii Roşii Bacău.Acesta urmărește însuşirea de către cadrele didactice a cunoştinţelor de bază şi a deprinderilor practice, pentru acordarea primului ajutor în situaţii de accidente, dar și sprijinirea Crucii Roşii Bacău, prin mobilizarea şi crearea condiţiilor, pentru ca ele să se implice în plan social, devenind astfel, membri susţinători ai Crucii Roşii Bacău.Proiectul este agreat de Ministerul Educaţiei, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul de Interne – Inspectoratul General al Poliţiei.„În această perioadă vom organiza o serie de programe în premieră, avizate de Ministerul Educației. Intenționăm să ne deplasăm cât mai des în mediul rural și să venim astfel în întâmpinarea colegilor noștri din zonele mai puțin favorizate.Se pare că anul 2015 va fi unul foarte solicitant pentru colectivul și colaboratorii noștri. Așadar, am hotărât să lucrăm susținut mai ales în weekend-uri, și, astfel, să atingem obiectivele propuse. Credem că o să reușim, deoarece ne bazam pe colaborarea tuturor formatorilor implicați în aceste cursuri, dar și pe sprijinul colegilor din unitățile școlare gazdă”, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.