Inca zece cazuri de hepatita A in scolile din judet

Hepatita A mai este cunoscută şi ca ”boala mâinilor murdare”.  Zece noi cazuri de hepatită A la elevi şi preşcolari au fost confirmate, miercuri, de autorităţile sanitare din Bacău, astfel că numărul total al focarelor din unităţile de învăţământ din judeţ a ajuns la 12, fiind bolnavi 69 de copii, transmite Mediafax. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău au confirmat, pentru sursa citată, pe baza analizelor de laborator, zece noi cazuri de hepatită de tip A la preşcolari şi elevi din trei unităţi de învăţământ din judeţ, majoritatea bolnavilor fiind copii cu vârsta de până la nouă ani. În aceste condiţii, numărul focarelor de boală în şcolile şi grădiniţele din Bacău a ajuns la 12, în total fiind bolnavi 69 de copii, la care se adaugă şi un focar familial, cu patru cazuri, trei la copii şi unul la un adult. „În momentul de faţă, alte trei probe prelevate de la elevi din două unităţi de învăţământ sunt în lucru la laboratorul DSP. De asemenea, toate cele 13 focare sunt atent monitorizate de cadrele sanitare, cu efectuarea zilnică a triajului epidemiologic la intrarea în colectivitate a elevilor”, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DSP Bacău, Anda Dumitrescu. Cele 12 focare de hepatită de tip A sunt în evoluţie în şcoli şi grădiniţe din localităţile Budeşti, Gioseni, Tisa Silvestri, Orbeni, Odobeşti, Parava, Ruseni, Petricica, Poiana Negustorului, Plopana, Valea lui Ion şi Pânceşti. La sfârşitul lunii ianuarie, 20 de elevi din Bacău, cu vârste cuprinse între şapte şi 14 ani, au fost internaţi în spital, cu hepatită virală de tip A, autorităţile sanitare confirmând atunci focare de boală în trei unităţi de învăţământ din judeţ.

Adauga un comentariu

*