Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, in timp ce executa o patrulare intercomunală ce viza şi combaterea braconajului piscicol şi a pescuitului recreativ/sportiv fără respectarea prevederilor legale, a surprins în flagrant în zona lacului Răcăciuni, comuna Cleja, doi bărbaţi care aveau lansate la apă un număr de nouă lansete. În urma interceptării şi legitimării, jandarmii i-au identificat pe D.I. în vârstă de 30 de ani şi B.I. de 28 de ani, care pescuiau cu dispozitive din plasă, având dimensiunile de 2,5m / 2 m, manevrate cu ajutorul lansetelor cu mulinetă. Drept urmare, jandarmii au întocmit persoanelor respective actele de constatare sub aspectul susceptibil încălcării prevederilor din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, acestea şi bunurile folosite la săvârşirea faptelor fiind predate lucrătorilor din cadrul Postului de Poliţie Cleja pentru continuarea cercetărilor. Cele 12 ştiuci, toate având aproximativ 40 cm lungime, care erau prinse până la apariţia jandarmilor, fiind vii, au fost redate mediului natural.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE ŞI RELAŢII CU PUBLICUL