Cadrele didactice sunt informate asupra noilor tipuri ale educatiei

În această perioadă Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău organizează programul de formare continuă Educaţie nonformală şi educaţie formală, destinat cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar şi avizat de Ministerul Educaţiei. El se desfășoară la Colegiul „Henri Coandă” Bacău, fiind coordonat și susținut de prof. Dumitru Ficuţă și de prof. dr. Emil Lazăr, formatori naționali. Cursul Educaţie nonformală şi educaţie formalăîși propune, pe parcursul a 40 de ore,  să clarifice cele două noțiuni, referitoare la aceste tipuri de educații, nonformală și formală. Ele, chiar dacă au propriul cîmp de acţiune şi funcţionalităţi diferite, îngăduie extensiuni şi întrepătrunderi benefice, articularea conducând la întărirea lor reciprocă şi la eficentizarea demersului educativ. După opinia specialiștilor în domeniu, cele două forme se sprijină şi se condiţionează reciproc. De asemenea, cursanții vor fi informați despre principalele programe de educație alternativă organizate acum în sistem: a doua şansă, învăţământ cu frecvenţă redusă, programe de intervenţie personalizată, „Şcoala de după şcoală”etc.Cadrele didactice sunt încurajate astfel, să faciliteze dialogul şcoală-familie-comunitate, să contribuie la menţinerea şi dezvoltarea încrederii şi a respectului şcolii faţă de comunitate, dar şi al comunităţii faţă de şcoală, să monitorizează copiii de vârstă preşcolară, care nu au fost înscrişi la grădiniţă şi să sprijine familia (susţinătorii legali), în vederea înscrierii copilului în învăţământul preşcolar. „Odată cu organizarea acestui program, încercăm să venim în întâmpinarea colegilor noştri care au nevoie de competenţe suplimentare ce vizează noile tipuri ale educației”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

 

 

 

 

 

 

Adauga un comentariu

*