Prințul William este angajat ca pilot la serviciul aviatic de urgență

Printul-WilliamPrințul William, al doilea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, lucrează începând de luni ‘ca angajat al Bond Air Services’, compania care operează serviciul aviatic de urgență din East Anglia, a informat un purtător de cuvânt de la Palatul Kensington, reședința oficială a ducelui de Cambridge.

În vârstă de 32 de ani, prințul a fost până în septembrie 2013 pilot pe elicoptere de salvare în cadrul Royal Air Force (RAF). ‘În următoarele luni, el va face un antrenament specific și apoi va începe, din vară, să efectueze misiuni pentru serviciul de ambulanță’, a precizat sursa citată, informează EFE. El își va începe activitatea pe aeroporturile din Cambridge și Norwich, în ture de zi, precum și de noapte.

Prințul se va antrena pe un simulator de zbor, va participa la acțiuni în calitate de copilot și abia după aceea va conduce el însuși un elicopter EC145T2 și va colabora cu medicii pentru misiuni de urgență. Ca pilot la East Anglian Air Ambulance (EAAA), el va avea un salariu de aproximativ 40.000 de lire sterline (58.500 de euro), pe care, potrivit ziarului Daily Mail, îl va dona unor organizații de binefacere.

Fiul Prințului Charles și al fostei sale soții, Prințesa Diana, își va consacra următorii ani acestei activități, fără a-și neglija însă ‘îndatoririle și responsabilitățile’ ce îi revin pentru reprezentarea Marii Britanii, a precizat Casa Regală.

 

Sursa: www.agerpres.ro

Adauga un comentariu

*