Accident mortal la Tg. Ocna

Politia Tg. Ocna a fost sesizata prin SNUAU 112 de către un bărbat din Tg. Ocna, despre faptul ca pe str. 9 Mai din localitate, în parcarea unei discoteci, a avut loc un accident rutier soldat cu victime omenesti, iar dupa eveniment autorul faptei, a parasit locul faptei. În urma primelor verificari efectuate a fost identificata victima ca fiind un bărbat de 35 ani, din Tg. Ocna, care a fost transportat la U.P.U. Onesti in vederea acordarii primului ajutor, unde ulterior a și decedat.Totodată a fost identificat autorul accidentului ca fiind un bărbat de 31 ani, din Slanic Moldova, care a fost găsit la domiciliul său, de unde a fost condus la sediul Politiei Tg. Ocna.  Din cercetări s-a stabilit că soferul a executat în parcare o manevra de mers înapoi, a atins victima, care s-a dezechilibrat, conducătorul auto, trecând cu roata peste aceasta. De asemenea suspectul a declarat că a părăsit locul faptei  de teama prietenilor victimei. Fiind testat cu aparatul etilotest a rezultat o  valoarea de 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat şi ulterior a fost însoţit la Spitalul Oneşti unde i s-a prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 192 C.P. si art.338 alin 1 din C.P. urmând a se da soluţie legală prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti.

 

Adauga un comentariu

*