442 de permise de conducere retinute si 157 de certificate de înmatriculare retrase!

La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii au desfăşurat activităţi suplimentare,pentru prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

În perioada 5 – 7 iunie, 4.909 poliţişti din intreaga tara au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren. Astfel, poliţiştii de ordine publică, de la rutieră, de investigaţii criminale, de la investigarea fraudelor, transporturi, din cadrul formaţiunilor de arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători de intervenţie rapidă au efectuat 20 de percheziţii, 1.069 de controale şi 267 de filtre.În urma acţiunilor, au fost constatate 367 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), dintre care 251 în flagrant delict.Poliţiştii au depistat 281 de persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, dintre care 28 au fost reţinute şi 7 arestate. Au fost puse în aplicare 86 de mandate de executare a pedepsei închisorii, au fost depistate 17 persoane urmărite şi 2 autovehicule care figurau în bazele de date ca fiind sustrase şi au fost confiscate 9 arme (3 letale şi 6 neletale). De asemenea, au fost aplicate 8.734 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.874.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de 93.248 de lei.Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.077 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, 174 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 20 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor.Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi, în urma cărora au aplicat 7.130 de sancţiuni, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 115 pentru consum de alcool şi 2.806 pentru încălcarea regimului legal de viteză.Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 442 de permise de conducere şi au retras 157 de certificate de înmatriculare.

Adauga un comentariu

*