Program pedagogic pentru prevenirea consumului de droguri

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău în asociere/parteneriat cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău şi cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău – Centrul „Europe Direct” Bacău, va organiza cursul de formare continuă „Program pedagogic pentru prevenirea consumului de droguri”. 

El este avizat de Ministerul Educaţiei, destinat personalului didactic din învăţământul preuniversitar, fiind coordonat/susţinut de dr. Marta Butnaru, dr. Radu Năforniţă şi de profesor formator Dumitru Ficuţă. Acesta va debuta marţi, 16 iunie a.c., ora 13:00, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Aula „Vasile Alecsandri”, Corpul „D” (Rectorat), etajul 1.Formarea se va desfășura în cadrul seminarului „Tineri fără droguri – Ziua internaţională de luptă împotriva traficului şi consumului ilicit de droguri”, la eveniment fiind invitați să participe deopotrivă, elevi, studenţi, cadre didactice, reprezentanţi ai unor ONG-uri şi instituţii, dar și voluntari.Manifestarea se circumscrie Planului de acțiune 2013 – 2016, pentru implementarea Strategiei Naționale Antidrog 2013 – 2020 și Strategiei Județene Antidrog, adoptată pe 28 iulie 2014 de Consiliul Județean Bacău.Din perspectiva Casei Corpului Didactic Bacău acest program pedagogic se adresează, în primul rând cadrelor didactice, consilierilor şcolari, dar şi profesorilor diriginţi, interesaţi să se familiarizeze cu problematica drogurilor, cauzele, efectele şi metodele de prevenire şi combatere a fenomenului, în rândul tinerilor.El cuprinde 40 de ore de teorie şi aplicaţii, având ca scop primordial, crearea şi dezvoltarea unei reţele locale de prevenire a consumului de droguri, la nivel şcolar.  La sfârşitul programului de formare, participanţii vor primi un certificat din partea Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bacău şi o adeverinţă, emisă de Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău.„Se ştie că, în sistemul educaţional românesc, se face încă foarte puţin pentru prevenirea consumului de stupefiante.Din păcate, tot mai mulţi tineri, elevi şi studenţi  în mod special, cad pradă acestui fenomen complex şi foarte grav, care afectează din ce în ce mai mult societatea umană, indiferent de gradul ei de dezvoltare.Aşadar, considerăm că un astfel de program este util, şi, de aceea, în anul şcolar viitor, intenţionăm să-l extindem şi să-l acredităm.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

 

Adauga un comentariu

*