Zece persoane banuite de santaj, camata si abuz in serviciu, retinute

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au efectuat 6 percheziţii la persoane bănuite de comiterea infracţiunilor de şantaj, camătă şi abuz în serviciu, cu un prejudiciu de 300.000 de lei. Zece persoane au fost reținute.

Poliţiştii Serviciul de Investigaţii Criminale și ai Poliției Oraşului Buhuşi din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău au efectuat şase percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de şantaj, camătă şi abuz în serviciu, precum şi la o instituție publică din oraşului Buhuşi. Perchezițiile au vizat  documentarea şi probarea activităţii infracţionale a şase persoane care, în perioada 2013 – 2015, ar fi dat bani, la diferite persoane din oraşul Buhuşi, percepând în acest sens o dobândă între 50% şi 100%, la fiecare şase luni.În vederea recuperării sumelor de bani împrumutate, persoanele bănuite ar fi recurs la ameninţări cu acte de violenţă asupra persoanelor vătămate şi membrilor de familie ale acestora.De asemenea, au fost vizați și patru funcţionari din cadrul unei instituții publice, care şi-ar fi încălcat atribuţiile de serviciu înmânând sumele de bani aferente ajutoarelor sociale, pensiilor şi alocaţiilor de stat cuvenite persoanelor vătămate sau membrilor familiilor acestora altor persoane decât beneficiarii de drept.Astfel, respectivii funcţionari publici efectuau predarea sumelor de bani cuvenite persoanelor vătămate, direct persoanelor bănuite de săvârșirea infracțiunilor de camătă și șantaj.În urma perchezițiilor au fost identificate şi ridicate în vederea cercetărilor, înscrisuri şi sume de bani, iar până în prezent au fost identificate peste 50 de persoane care ar fi fost victime.Polițiștii au pus în executare 9 mandate de aducere, iar 10 persoane au fost reținute pe o perioadă de 24 ore, urmând ca astăzi, 16 iunie, să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, identificarea tuturor persoanelor vătămate şi stabilirea exactă a prejudiciului cauzat în dauna acestora.

 

 

Adauga un comentariu

*