Marți, 16 iunie 2015, Centrul Educativ Targu Ocna a organizat întâlnirea de lucru cu tema “ Parteneriatul extern – premisă a creșterii șanselor de reintegrare socială a persoanelor aflate în custodie penitenciară”. Evenimentul face parte din Campania naţională de sensibilizare a opiniei publice privind problematica reintegrării sociale a persoanelor internate şi a avut drept scop conştientizarea, de către opinia publică, a importanţei reintegrării sociale a minorilor și tinerilor care execută măsura educativă a internării într-un centru educativ, ca premisă esenţială în creşterea gradului de siguranţă comunitară.Întâlnirea a avut loc la sediul centrului. La eveniment au participat reprezentanți ai instituţiilor de învățământ, ai autorităților publice locale și ai societății civile din Târgu Ocna, parteneri ai celor două instituții organizatoare. Având în vedere că persoanele internate în centru aparţin comunităţii, reinserția socială presupune un efort comun, atât din partea centrului, cât și din partea comunității locale. Astfel, este necesar ca pe lângă demersurile realizate de sistemul penitenciar (prin intervenţiile realizate cu persoanele custodiate în perioada executării măsurii educative) să beneficieze de suportul şi concursul organizațiilor locale, în dubla lor calitate: de parteneri ai serviciului penitenciar şi de beneficiari ai întregului proces de reinserţie socială.