Centrul Educativ Tîrgu Ocna organizează în data de 26 iunie 2015, în piațeta din fața Primăriei Orașului Tîrgu Ocna, începând cu ora 0900, activitatea „Biblioteca Vie”, în cadrul proiectului inițiat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor și desfăşurat la nivel naţional de către toate penitenciarele. „Biblioteca Vie”funcționează ca o bibliotecă obișnuită, numai că există două aspecte importante: CĂRȚILE sunt ființe umane, persoane internate în Centrul educativ, colaboratori implicați în activități, foste persoane internate care s-au reintegrat cu succes, personalul de penitenciar, și intră într-un dialog personal cu cititorul, cu scopul diminuării stereotipurilor negative referitoare la sistemul penitenciar, la îmbunătăţirea imaginii instituţiei prin stimularea interacţiunilor şi diversificarea mijloacelor de comunicare. La „Biblioteca Vie” oamenii vin, ”împrumută cărţi şi le returnează”, cititorii interacţionează cu CARTEA şi au posibilitatea de a afla informaţii despre mediul penitenciar şi despre cei care definesc acest spaţiu, personalul din sistemul penitenciar şi persoanele custodiate. Pășind în ”Biblioteca Vie„ poți învăța lucruri de la oamenii despre care poate că nici nu gândeai că ar putea să îți zică ceva interesant, poți să vezi lumea, măcar pentru puțin timp, cu alți ochi, poți să afli că viața e compusă din poveștile noastre, ale tuturor și astfel să scăpăm cumva de prejudecăţi, de stereotipuri, de punerea de etichete. Discutând aici cu oameni pe care nu îi cunoști, care sunt consideraţi străini, ni-i facem cumva prieteni, îi cunoaştem la un alt nivel şi atunci, poate reuşim să îi vedem altfel. O ”carte vie„ nu este un actor care joacă un rol sau inventează alte caracteristici, pentru că cititorul își va da seama și se va pierde din credibilitate, este mai degrabă o poveste reală de viață în care se manifestă bucuria de a comunica, de a împărtăși și de a se lăsa descoperit, simțindu-se confortabil împreună cu cititorul, în spațiul Bibliotecii. În caz de timp nefavorabil, acțiunea se va derula în holul Casei de Cultură din Tîrgu Ocna, începând cu aceeași oră, 0900 .
În data de 26 iunie 2015, Penitenciarul Bacău organizează la Biblioteca Universităţii „George BACOVIA” din Bacău, începând cu ora 10:00, proiectul „Bibilioteca Vie”. Evenimentul poartă o deosebită însemnătate, drept pentru care se derulează la nivel național, de către toate unitățile penitenciare, la aceeași dată, la iniţiativa Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Biblioteca vie funcţionează ca o bibliotecă obişnuită, la care oamenii vin, împrumută cărţi şi le returnează, cu precizarea că, aceste CĂRŢI sunt OAMENI cu care cititorii intră în contact. Având în vedere faptul că, orice carte reprezintă calea spre cunoaştere, activitatea îşi propune să ofere publicului larg posibilitatea de a afla informaţii despre mediul penitenciar, prin interacţiunea directă cu cei care definesc acest spaţiu: personalul din sistemul penitenciar şi persoanele custodiate, colaboratori locali permanenţi ai instituţiei penitenciare cât şi foşti deţinuţi cu experienţele lor de după şi dinafara gratiilor.Apreciem că, în virtutea faptului că cea mai bună cunoaştere este cea directă, nemediată, astfel de demersuri ar permite publicului interesat de mediul penitenciar, să afle informaţii reale, prin implicarea unor persoane dispuse să împărtăşească din experienţa proprie.Biblioteca Vie îşi propune să promoveze respectul pentru drepturile omului şi demnitatea umană, să atragă atenţia asupra diversităţii în toate formele ei, să stimuleze dialogul, comunicarea. Scopul acestui proiect constă în crearea premiselor necesare reducerii prejudecăţilor şi stereotipurilor prin prezentarea obiectivă a unor aspecte specifice mediului penitenciar, prin prisma unor actori direcţi, stimularea comunicării şi diminuarea distanţei sociale dintre sistemul penitenciar şi comunitate prin implicarea personalului şi a persoanelor private de libertate în activităţi legate de viaţa socială a comunităţii, în spaţii neconvenţionale, dezvoltarea capacităţii de auto-dezvăluire, în scopul facilitării inter-relaţionării dintre publicul larg şi reprezentanţii sistemului penitenciar, creşterea şanselor ca persoanele custodiate să fie acceptate şi integrate în comunitate după punerea în libertate, îmbunătăţirea imaginii instituţiei.
La reuşita proiectului şi-au dat concursul, în calitate de parteneri, Universitatea „George BACOVIA”- Bacău, Asociaţia „Valoare Plus”, Fundaţia „Stânca Veacurilor”, Serviciul Umanitar pentru Penitenciare- Filiala Moldova.
„Biblioteca Vie” oferă prin cărţile sale, poveşti de viaţă interesante care aşteaptă să fie cunoscute şi retransmise, astfel încât Penitenciarul Bacău te invită să afli informaţii despre mediul penitenciar, despre oamenii care lucrează acolo şi despre persoanele condamnate, te invită să împrumuţi o „carte”!