Nu există român care să nu știe cine este Ștefan cel Mare. În orice loc din Moldova, când cineva vrea să certifice istoricitatea unei localități, se leagă de un aspect din viața Binecrediciosului voievod al Moldovei – „a fost întemeiat de Ștefan cel Mare” sau „a trecut pe aici Ștefan cel Mare”! Adevărul istoric dus până aproape de legendă confirmă cât de important a fost pentru Moldova, dar și pentru întreaga creștinătate, domnitorul Ștefan al III-lea al Moldovei. În afară de memoria colectivă, noi îl cunoaştem pe Ştefan al III-lea din documentele epocii lui. Faptele şi frământările i le putem descifra din cuvintele sale, păstrate în scrisori şi prin cuvintele cronicarilor români şi străini despre el. Parcurgându-le, înţelegem limpede că măreţia şi lumina chipului său în istorie îşi au izvorul în gândirea şi în faptele sale. Și, totuși, dincolo de aceste mărturii, poporul l-a perceput încă din timpul vieții drept „cel Sfânt” sau „cel Mare”.

După trecerea lui la cele veşnice, în ziua de 2 iulie 1504, poporul a simţit că are un mijlocitor şi un rugător în cer. Din generaţie în generaţie, Ştefan a fost „cel Mare, cel Bun, cel Sfânt”, nu doar al Ţării Moldovei, ci al întregului neam românesc. Numele lui a însufleţit eforturile românilor în momentele de răscruce ale istoriei noastre, a unit românii de pretutindeni la mormântul său, a inspirat literatura şi folclorul cu o pildă de vitejie şi demnitate. Recunoaşterea oficială a sfinţeniei lui Ştefan cel Mare, prin actul canonizării de către Biserică, a însemnat concretizarea unei trăiri profund creștine a poporului, timp de sute de ani. Imediat după moartea sa, arhidiaconul catolic polonez Maciej Staryjkowski, vizitând în anul 1575 Moldova, arăta că oamenii, „pentru nespusa sa vitejie, îl socotesc sfânt”. Pe aceste temeiuri, şi Biserica Ortodoxă Română a împlinit, în anul 1992, actul oficial al canonizării. Ştefan al III-lea al Moldovei a primit numele Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, ziua cinstirii sale fiind 2 iulie.