Centrul de Afaceri și Expoziții „Mircea Cancicov” a fost gazda unei conferințe de presă in cadrul căreia membrii fondatori au anunțat inființarea Asociației Elevilor din Bacău (AEB), prima organizație independentă a elevilor din județ și a doua din țară după cea de la Constanța.
Asociația Elevilor din Bacău (AEB) iși propune să reunească liceenii băcăuani interesați de un mediu educațional democratic, transparent și depolitizat, dispuși să iși desfășoare activitatea in interesul tinerilor din Bacău. „Suntem o entitate nouă, abia inființată, pe modelul Asociației Elevilor din Constanța, care deja funcționează de doi ani. Vrem să fim o voce puternica pe scena educației din Rom‚nia și să ne facem auziti. Ne propunem niste proiecte importante, din toamnă vom incepe recrutările de membri, pentru că scopul nostru este să formam și o Federație la nivel național. Nu suntem Ón nicio luptă cu Consiliul Județean al Elevilor” – Vlad Popovici, președinte al AEB. Printre primele inițiative pe care Asociația Elevilor din Bacău iși propune să le abordeze in primele luni de activitate se numără: facilitățile pentru elevi la nivel local; „fondul școlii” – colectarea ilegală și cheltuirea netransparentă a banilor adunați; imposibilitatea tinerilor băcăuani de a folosi bazele sportive de la instituțiile de invățămant in afara orelor de curs; incheierea unui acord cu ARACIP (Agenția Romană de Asigurare a Calității in Invățămantul Preuniversitar); aplicarea legii privind participarea elevilor Ón consiliile de administrație ale liceelor etc. Pe l‚ngă cadre didactice, elevi și reprezentanți ai mass-media, la eveniment a fost prezentă și Geanina Maria Bostan, vicepreședinte al Asociației Elevilor din Constanța, venită special in Bacău pentru conferința de presă. Aceasta a prezentat activitatea AEC, a felicitat elevii băcăuani pentru demers și, nu in ultimul rand, a subliniat importanța unui proiect comun, și anume inființarea Federației Elevilor din Romania: „Ați dovedit că aveți curajul să vă declarați independența! Mă bucură faptul că voința din Bacău nu este singulară in țară, in prezent exist‚nd mai multe județe unde discuțiile pentru inființarea de asociații de elevi sunt in curs. Următorul pas este inființarea unei federații naționale, prin care să arătăm că reprezentarea reală se poate face doar intr-un mod independent, descentralizat și nepărtinitor”. Printre tinerii care pun umărul la inființarea Asociației Elevilor din Bacău se numără Dumitru Godina (reprezentant al elevilor basarăbeni și inițiator al proiectului librăriilor stradale din municipiul Bacău), Delia Grigore (reprezentant al elevilor din Colegiul Național „Vasile Alecsandri”), Eduard Moise (YouthBank Bacău), Gabi Grădinaru (membru fondator), Cristian Ghingheș (mentor, fost lider al elevilor băcăuani) și, nu in ultimul rand, Vlad Popovici (reprezentant al elevilor din Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”).