Prevenirea faptelor antisociale la Tg. Ocna

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău continuă activităţile în cadrul programului FII TU, NOI TE APRECIEM!”, ce vizează activităţi preventive educative şi care susţin campaniile pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură antisocială organizate la nivelul Jandarmeriei Române şi a celorlalte structuri ale M.A.I.În acest sens, în zile de 1 şi 2 august, jandarmii de la Postul de Jandarmi din staţiunea balneoclimaterică Târgu Ocna au desfăşurat sub genericul „Jandarmii – Prieteni ai celor care respectă legea”, activităţi de informare şi conştientizare a cetăţenilor aflaţi în staţiune, la ştrandul Salina şi ştrandul Măgura, dar şi pe traseul turistic către Mânăstirea Măgura, cu privire la prevederile legilor şi a altor acte normative care reglementează domeniul ordinii publice.  Au fost distribuite pliante cu caracter preventiv şi s-au punctat aspecte prevăzute în Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, folosirea apelului  de urgenţă 112 în caz de urgenţă, prevenirea furturilor din buzunare şi a tâlhăriilor, dar şi necesitatea protejării mediului înconjurător.      Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărul unic de urgenţe 112.

Adauga un comentariu

*