27 de agenţi economici şi producători agricoli individuali au fost verificaţi de poliţişti, în cadrul unei acţiuni de prevenire şi combatere a a actelor de comerţ illegal, desfăşurată în Piaţa Centrală din municipiul Bacău.
Poliţiştii au desfăşurat o acţiune de prevenire şi combatere fenomenului infracţional şi a actelor de comerţ ilegal.
Acţiunea s-a desfăşurat în Piaţa Centrală din municipiul Bacău, în intervalul ora 10.00-13.00.
Au fost verificaţi 27 de agenţi comerciali şi producători agricoli individuali care desfăşurau activităţi de comerţ.
În cadrul acţiunii au fost identificaţi doi agenţi comerciali care efectuau acte de comerţ fără a elibera bonuri fiscale, fapt pentru care au fost întocmite acte de constatare, care vor fi înaintate poliţiştilor de investigarea criminalităţii economice.
S-a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 900 de lei, unei personae juridice care desfăşura acte de comerţ având autorizaţia de funcţionare expirată.
Alte două sancţiuni contravenţionale în valoare de 500 de lei fiecare au fost aplicate unor societăţi comerciale pentru neafişarea preţurilor la mărfurile expuse spre vânzare.