Jandarmii asigură măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre S.C. BACĂU și C.S. UNIVERSITATEA CRAIOVA

Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, sprijiniţi de lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău şi ai Poliţiei Locale Bacău, vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor pe timpul desfăşurării meciului de fotbal pe stadionul „Constantin Anghelache” Bacău (fostul stadion „Letea”) în cadrul cadrul şaisprezecimilor Cupei României la fotbal, dintre echipele S.C. Bacău şi C.S. Universitatea Craiova, începând cu ora 16.30 .jandarmi-stadion

Jandarmii vor asigura, prin măsuri specifice, prevenirea şi combaterea unor acte şi fapte care pot duce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestor meciuri, în zona imediată şi apropiată a locului de desfăşurare, restabilirea ordinii publice (în situaţia în care a fost tulburată).

Recomandări:

– Suporterii echipelor precum şi ceilalţi spectatori sunt obligaţi sã respecte cu stricteţe mãsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine, pe traseele de deplasare, în apropierea şi în interiorul bazei sportive;

– La solicitarea forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, au obligaţia de a prezenta documentele de acces şi actele de identitate, materialele de publicitate vizualã aflate asupra lor;

– În incinta arenei sportive, sunt obligaţi sã respecte ordinea, siguranţa şi regulile stabilite de organizator;

Spectatorilor le este interzis:

– sã pãtrundã sau sã încerce pãtrunderea în incinta bazei sportive ori, dupã caz, a arenei sportive fãrã documente de acces sau prin încãlcarea normelor legale de acces stabilite de organizator;

–  sã pãtrundã în stare vãditã de beţie sau sã consume bãuturi alcoolice în arena sportivã;

– sã refuze prezentarea documentelor de acces şi, dupã caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificatã a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã;

– sã refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor de cãtre forţele de ordine;

– sã arunce asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a jucãtorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã, asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdãresc;

– sã provoace ori sã participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, dupã caz, a arenei sportive;

– sã sãvârşeascã fapte, acte sau gesturi obscene, sã profereze ori sã scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum şi ameninţãri cu acte de violenţã împotriva celorlalţi spectatori, oficiali, jucãtori sau a bunurilor acestora;

– sã profereze ori sã scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţã;

–  sã ameninţe cu acte de violenţã forţele de ordine sau personalul de ordine şi siguranţã;

– sã îşi ascundã faţa cu articole de îmbrãcãminte sau alte accesorii, cu intenţia de a împiedica identificarea;

– sã refuze pãrãsirea imediatã a arenei sportive, dacã mãsura evacuãrii a fost dispusã de cãtre personalul de ordine şi siguranţã sau de cãtre forţele de ordine.

Drept urmare, facem un apel către suporteri să dovedească un comportament civilizat şi de fair-play, atât pe durata meciului cât şi după terminarea acestuia.

Adauga un comentariu

*