Lansarea centrului pentru rromi din Valea Seaca

Fundaţia Star of Hope Romania, în parteneriat cu Primăria comunei Valea Seacă, judeţul Bacău, vă invită la inaugurarea oficială a „Centrului de servicii integrate pentru copii aflaţi în dificultate”, Vineri, 25 Septembrie 2015, ora 12.00, Valea Seacă, judeţul Bacău. Acest centru este înfiinţat în cadrul proiectului „Intervenţie în familii aflate în dificultate “, proiect derulat în parteneriat cu Primăria comunei Valea Seacă şi cu sprijinul financiar al donatorilor privaţi din Norvegia şi Suedia.

Principalii finanţatori sunt Pingstforsamling Arvika, Suedia, Pinsemenigheten Salem, Sandefjord Norvegia, alături de organizaţia Star of Hope International Suedia şi Norvegia. Ceremonia inaugurală va avea loc în prezenţa domnului Håkon Skaug, Director Star of Hope Norvegia, a reprezentanţilor finanţatorilor. Sunt invitaţi să participe reprezentanţi ai autorităţilor locale, ai sectorului neguvernamental, membri ai comunităţii locale.

Prin activităţile derulate în cadrul „Centrului de servicii integrate pentru copii aflaţi în dificultate” se urmăreşte prevenirea abandonului familial, a eşecului/abandonului şcolar. Se asigură accesul copiilor aflaţi în situaţii de risc social din comunitatea locală,in special copiii de etnie rroma la activităţi socio-educaţionale şi recreative, susţinându-se astfel integrarea lor socială. Părinţii vor beneficia de servicii de consiliere, educaţie parentală, grup support.

Comuna Valea Seacă care este una dintre comunele cel mai sărace, fără oferte de locuri de muncă. Sărăcia este un un factor care poate determina separarea copilului de părinţi; poate determina abandonul/eşecul şcolar. Împinse de sărăcie, multe familii iau decizia de a-şi căuta un loc de muncă în străinătate, în special în ţările nordice (Suedia, Norvegia). Această situaţie a determinat apariţia unei probleme care necesită soluţii urgente: copiii rămaşi singuri acasă; ei sunt cu risc crescut de abandon şcolar/familial, cu risc crescut de delincvenţă, de apariţie a depresiei.

Acesta fiind unul din motivele de inițiere a acestui proiect. Fundația „Star of Hope” România este o organizație neguvernamentală, apolitică, bazată pe principii și valori creștine. Membră a organizației „Star of Hope Internațional” Suedia, este prezentă în România de peste 25 ani având sediul central la Iași. Fundatia Star of Hope Romania este partener cu Organizatia Star of Hope Norvegia si Organizatia Star of Hope SUA. Misiunea Fundației „Star of Hope” România este îmbunătățirea calității vieții copiilor aflați în dificultate, în special a copiilor cu dizabilități.

De-a lungul celor 25 de ani, Fundația „Star Of Hope”a reușit să ajute peste 10.000 de copii abandonați și copii cu dizabilități aflați în familii cu risc de abandon să aibă o viață mai bună. Fundația a înființat 6 Centre de Zi pentru copii aflați în dificultate și pentru copii cu dizabilități în vederea recuperării și prevenirii abandonului familial și școlar în regiunea de nord-est a României, respectiv Botoșani (2), Dorohoi, Iași, Bârlad, Vaslui și Huși, ce însumează peste 500 beneficiari. Fundația „Star of Hope” România a fondat în anul 2014 Federația

Organizațiiilor de Părinți care au Copii cu Dizabilități din regiunea de NE a României ,care insumeaza peste 2000 de beneficiari.

Adauga un comentariu

*