Arborii de cacao, care ne furnizeaza cacaua si ciocolata, isi au originea in zone din America Centrala si de Sud.
Gustul natural amar al boabelor de cacao se datorează prezentei teobrominei, un alcaloid cu o structura similara cafeinei si care detine proprietati comparabile – este atat un stimulent, cat si un diuretic.
Ciocolata este un produs alimentar obtinut dintr-un amestec de cacao, zahar, uneori lapte si unele arome specifice. Ciocolata este servita, de obicei, sub forma de tableta, baton, praline, inghetata sau alte produse de cofetarie.
Scade riscul de atac cerebral
Un studiu suedez din 2011 arata ca femeile care mananca mai mult de 45 de grame de ciocolata pe saptamana au un risc mai scazut cu 20 de procente de a suferi un atac cerebral fata de cele care consuma mai putin de 9 grame.
Iti face inima mai puternica
Ciocolata neagra scade presiunea sanguina si colesterolul rau, asa ca tine la distanta si bolile de inima. Acest lucru se intampla datorita proprietatilor sale antiinflamatoare.
Iti da senzatia de satietate
Fiindca este bogata in fibre, ciocolata neagra iti mentine senzatia de satietate, asa ca vei manca mai putin, dupa cum spun oamenii de stiinta de la Universitatea Yale. Decat sa rontai fel de fel de snacks-uri pline de chimicale, mai bine mananci o bucatica de ciocolata si iti vei reduce si poftele pentru dulce si sarat.
Ciocolata lupta cu diabetul
Un studiu italian din 2005 arata ca ciocolata creste sensibilitatea la insulina, reducand in acest fel riscul instalarii diabetului.
Ciocolata iti protejeaza pielea de arsurile solare
Cu toate ca cele mai multe persoane stiu ca ciocolata produce acnee, un mit des raspandit, cea neagra chiar este buna pentru piele, datorita faptului ca are antioxidanti numiti flavonoide, care protejeaza epiderma de razele ultraviolete.
Ciocolata calmeaza tusea
Un ingredient din ciocolata are puterea de a ameliora tusea, calmand un nerv de la nivel cerebral care produce acele episoade suparatoare. La sfarsitul lui 2010, cercetatorii au incercat sa creeze un medicament care sa contina aceasta substanta, teobromina, pentru a inlocui siropul cu codeina, despre care s-a aratat ca are efecte nocive.
Ciocolata iti imbunatateste starea de spirit
In afara de faptul ca te vei simti rasfatata de gustul ciocolatei, substantele pe care aceasta le contine iti vor alunga stresul.
Ciocolata imbunatateste circuitul sanguin
Datorita prafului de cacao continut, care are proprietati anticoagulante, subtiind sangele la fel ca si aspirina, ciocolata previne accidentele cardiovasculare.
Vei vedea mai bine
Datorita abilitatii ciocolatei de a imbunatati circulatia sanguina, in special la nivelul creierului, are de castigat si retina, fiind irigata mai bine, conform studiilor derulate la Universitatea Reading. Astfel, vederea va fi imbunatatita sau macar degenerearea retinei va fi ingreunata.
Vei fi mai destept
Imbunatatind circulatia sangelui catre creier, ciocolata neagra ne ajuta sa fim mai energici si sa ne concentram mai bine. Asa ca n-ar fi rau sa iei cu tine, in loc de fituica, o ciocolata la examen.