Polițiștii au confiscat, în urma unei acțiuni, 90 de kg. de pește

Polițiștii au efectuat o acțiune de prevenire și combatere a braconajului piscicol, pe raza comunei Horgești.s560x316_braconaj_piscicol

Astfel, în jurul orei 10.30, în localitatea Bazga, a fost depistat in flagrant un bărbat de 27 de ani, care transporta cu un atelaj hipo cantitatea de 20 kg peste din speciile roșioară și biban, aflată intr-un recipient metalic.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea de infracțiuni la O. U.G. nr. 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura.

De asemenea, a fost oprit pentru verificare și control un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un localnic de 33 de ani, care transporta în saci de rafie 70 kg pește din speciile caras, roșioară si biban.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la O. U.G. nr. 23 din 2008 privind pescuitul şi acvacultura.

S-a dispus măsura confiscării celor 90 de kg de pește.

Adauga un comentariu

*