Cercetat pentru furt calificat, în stare de arestare preventivă

Polițiștii au reținut un bărbat de 41 de ani, bănuit de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat. Instanța a emis pe numele său mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.Arestat-preventiv

Politiștii de investigații criminale, cu sprijinul celor din cadrul Postului de Poliţie Racova, au depistat și condus la sediul unității de poliție pentru cercetări, un bărbat de 41 de ani, din județul Buzău, care locuia fără forme legale în comuna Racova, bănuit de săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.

Din cercetările polițiștilor a rezultat că in luna august a.c cel în cauză ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 31 de ani, din Bacau, în timp ce acesta se afla la domiciliu și ar fi sustras bunuri în valoare totală de 600 de lei, iar în luna septembrie a.c., în acelasi mod ar fi sustras bunuri în valoare totală de 1 750 de lei, din locuința unui băcăuan de 68 de ani.

Față de cel în cauza s-a luat masura retinerii pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău si Judecătoriei Bacau, cu propunere de arestare preventivă.

Instanța a emis pe numele său mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

 

Adauga un comentariu

*