Motociclistii sunt porecliti de soferi „donatorii de organeâ€, din cauza numarului mare de accidente cu urmari grave. Dependentii de adrenalina nu se tem, pasiunea lor este mai presus de orice. A fi motociclist e o dovada de curaj, de nebunie. Circula cu viteze astronomice, se intrec cu destinul, dar fac ceea ce le place si asta ii determina sa puna viata pe locul doi.
„Doua roti inseamna libertate, adrenalina, simti ca traiesti. De fiecare data când ma urc pe motor, sentimentul este unic. Fiecare motociclist poseda o doza de nebunie, ceea ce il face sa traiasca clipe de neuitat”, marturiseste Ionut, un motociclist de 23 de ani, din Bacau. Tânarul a simtit inca din copilarie emotiile vitezei, la intrecerile cu bicicleta in jurul blocului si pe terenul de sport de la scoala. I-a placut si a asteptat ani buni pentru a-si implini visul. Motocicleta pe care o detine este astazi parte din viata lui. Fara ea, spune el, s-ar imbolnavi. „Sunt dependent de adrenalina si de motocicleta mea. Astept nerabdator sa se faca dimineata ca sa fac o tura. Am iesit si iarna câteodata. Imi plac drumurile lungi si autostrada. Merg cu 100, 130 la ora si la vreo masina suspecta, doar daca iau mâna din gâtu’ ei reduce la 90 cât ai zice radar. Daca ma intâlnesc cu vreo doi smecheri care merg tare, ma tin dupa ei, dar cu ochii mai mult in oglinzi”. Ionut nu se teme de accidente. Si daca soarta ar face sa fie implicat, „asta e, dar soferii ar trebui sa se uite in oglinda aia retrovizoare, ca doar nu e pusa de ornament acolo. Un far inseamna o viata”.
Motocicleta intre bine si rau
Numarul mare de accidente de circulatie in care a fost implicata aceasta categorie de participanti la trafic nu ii determina pe motociclisti sa renunte la ceea ce le place cel mai mult: mersul cu motocicleta. In schimb, nenorocile care s-au abatut asupra unora, au lasat urme adânci pe corp sau in inimile apropiatilor. In ce masura un accident rutier poate fi prevenit tine de intâmplare, de jocul imprejurarilor si sanselor. Oricâte similitudini ar prezenta sub raportul cauzelor, circumstantelor si chiar ale urmarilor, niciodata doua accidente nu sunt pe deplin asemanatoare. Insa finalul tragic al unui accident si intâmplarile care l-au precedat duc la aceeasi constatare: putea fi prevenit. Cauzele producerii accidentelor de circulatie in care sunt implicati conducatorii motocicletelor ori ciclomotoarelor sunt multiple. „Neadaptarea vitezei la conditiile de trafic este una dintre cauza”, precizeaza subcms. Dorin Roman, din cadrul Serviciului Politiei Rutiere Bacau.
Au platit cu viata
De exemplu, B.M. din Suceava, conducea o motocicleta prin curbele de la Magura, nu a adaptat viteza la conditiile de trafic, iar carosabilul era umed. Motociclistul a iesit din decor si s-a izbit violent de un copac. Impactul a fost nimicitor pentru motociclist, acesta fiind descoperit fara suflare, dupa aproximativ 10 ore intr-o prapastie. Neportul castii de protectie cumulat cu nerespectarea regulilor de circulatie si viteza excesiva a facut o alta victima. C.S., conducea un motoscuter pe faleza din dreapta Bistritei, fara a purta casca de protectie si cu o viteza mult peste cea regulamentara, iar in momentul acrosarii unei denivelari din carosabil, a cazut, impactul cu betonul fiindu-i fatal”. Neacordarea prioritatii, nerespectarea culorii rosii a semaforului electric sunt alte greseli ale motociclistilor si exista si situatii in care acestia creeaza pericol pentru ceilalti participant la trafic,uneori accidentandu-i grav.
Anca Elena COTFAS