Mai multe mii de arbori au fost plantati, zilele acestea, in urma actiunilor initiate de Directia Silvica Bacau, cu prilejul „zilei sadirii arborelui”. In fiecare an, in perioada 15 martie-15 aprilie, are loc „luna padurii”. „Aceasta este perioada propice pentru revigorarea padurii, pentru plantarea de puieti sau alte actiuni care vin spre conservarea fondului silvic. Directia Silvica Bacau a organizat mai multe actiuni in aceasta luna. „Ziua sadirii arborelui” a fost ca o incununare a acestei perioade”, ne-a declarat Gheorghe Savu, directorul Directiei Silvice Bacau.Vineri, 11 aprilie, pe raza Ocolului Târgul Ocna, in zona Poieni, vizavi de Manastirea Ciresoaia, pe terenul proprietate a Directiei Silvice Bacau, au fost plantati aproximativ 3 mii de arbori. In 2004 Directia Silvica Bacau a achzitionat un teren de 3,5 hectare. In ultimii ani, pe aceasta suprafata au mai avut loc actiuni de impadurire. „Vineri, impreuna cu reprezentantii Politiei, Jandarmeriei, Inspectoratului Judetean pentru Situatii de Urgenta a fost facuta o completare cu arbori a acestei suprafete. La actiunea de impadurire au participat aproximativ 100 de persoane. Au fost plantati aproximativ 3 mii de arbori, din speciile paltin, gorun si molid”, a mai precizat Savu.
800 de arbori, plantati la Asau
O alta actiune a avut loc sâmbata, 12 aprilie, in comuna Asau. Aici au fost plantati aproximativ 800 de arbori. Actiunea a fost organizata de Asociatia Bradul Asau, in colaborare cu Directia Silvica Bacau-Ocolul Silvic Comanesti, Scoala Asau si Scoala Bartea. La plantarea arborilor au participat aproximativ 50 de persoane. ” 800 de puieti de molid au fost plantati in câteva ore de cei 30 de elevi si cei 10 membri ai Asociatiei Bradul Asau. Din pacate, nu au simtit la fel si cetatenii ceilalti, pentru ca, desi in comuna au fost lipite mai multe afise numarul adultilor veniti la impadurire a fost mic. De fapt in Asau, si nu numai, se uita ca de acolo de unde iei trebuie sa mai si pui, si ca padurea nu poate fi exploatata ani de-a rândul, fara ca sa existe grave consecinte pentru mediu. Desi deplasarea si munca deloc usoara a fost o provocare, actiunea s-a finalizat cu indeplinirea obiectivului propus si o panta de pe care au fost taiati pana la ras arborii, in ani, va fi impadurita datorita efortului celor care, sâmbata, au participat la actiunea numita «Redam Pamantului» ce i-am luat”, a afirmat Dan Tatavu, presedintele Asociatiei Bradul Asau. Saptamâna aceasta Asociatia Bradul Asau va organiza o actiune de igienizare pe malurile apelor care acum sunt inundate de gunoaie si PET-uri. Mircea MERTICARIU