Cadrele didactice din mediul rural interesate de calificarea intr-o a doua disciplina se pot inscrie in Programul de reconversie profesionala ofertat prin PIR (Proiectul pentru Invatam伂ntul Rural), desfasurat in regim de invatamânt la distanta. Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului a facut cunoscute criteriile de selectie: sa fi predat minimum doi ani (din ultimii trei) intr-o scoala din mediul rural; sa aiba domiciliul in mediul rural; sa aiba vârsta sub 50 de ani; sa predea disciplina la care doreste sa se formeze. In plus, candidatii la programele de conversie profesionala si la parcurgerea modulului de psihopedagogie trebuie sa aiba studii superioare de lunga durata, finalizate cu diploma de licenta, aceste doua cerinte fiind eliminatorii. Candidatii trebuie sa semneze un contract prin care se obliga ca, dupa absolvirea programului de formare, sa predea inca cel putin 4 ani intr-o scoala din mediul rural. PIR va finanta plata scolarizarii unui numar de 400 de cadre didactice, candidatii urmând sa achite doar costurile deplasarii din localitatea de domiciliu pâna la universitatea acreditata pentru aceste cursuri si taxele pentru evaluarile partiale si finale. Si inca doua amanunte de care vor trebui sa tina cont cei interesati: a) candidatii care nu acumuleaza numarul minim de credite necesare pentru a promova vor trebui sa returneze fondurile cheltuite pentru scolarizarea lor si b) in cazul in care, pentru o specializare, nu se constituie grupe de minimum 25 de cursanti la o universitate, se va renunta la specializarea respectiva la acea universitate, cursantii putând opta in acest caz pentru o alta universitate. (St.O.)