Avocatul Botomei este noul candidat al Partidului Democrat-Liberal (PD-L) la Primaria Bacau! Nu este o gluma, chiar daca, in urma cu mai bine de o saptamâna, Ioan Chiriac era dat drept candidat sigur al PD-L pentru fotoliul de edil sef. Doctorandul in drept afirma ca aceasta schimbare de macaz de ultima clipa se datoreaza unui nebulos studiu sociologic, efectuat la nivel local de catre doua reputate institute internationale.
Vestea bomba a cazut ieri, la mijlocul zilei, când Vasile Botomei a anuntat ca el este noul candidat al partidului lui Basescu la Primaria Bacau. „M-a ajutat Dumnezeu si am reusit”, a declarat satisfacut Botomei. S-a facut o ampla evaluare la nivelul candidatilor la primaria Bacaului. Conform evaluarii, Mardare si Botomei sunt candidatii creditati cu cele mai mari sanse la turul doi. Am fost apreciat si am acceptat oferta care mi s-a facut. Ma bucur ca PD-L s-a orientat catre a ma sustine. Sunt onorat ca un astfel de partid m-a ales”. Potrivit propriilor declaratii, potentialul electoral al lui Botomei ar fi fost evaluat in 2004 chiar de catre Traian Basescu, dar datorita unor neintelegeri din interiorul organizatiei judetene a PD-L avocatul a fost tras pe linie moarta. „Mi-a fost data unda verde la 30 martie 2008. Cred ca sunt singurul care-si doreste cu adevarat aceasta functie. Candidatura mi-a fost validata in data de 14 aprilie”, a mai spus Botomei.
Nistor: „Cum naiba, mai?!”
Liderul democrat-liberalilor bacauani a ramas stupefiat la aflarea vestii. „Am avut deja lansarea candidatilor la Bucuresti. Cum naiba, mai. L-am trimis pe Ioan Chiriac sa se uite si sa vada despre ce este vorba „, a precizat Nistor. Chiriac sustine ca la mijloc e vorba de o masluire . „Nimeni nu poate face asa ceva. Asta este sinucidere politica. Eu ma astept la tot felul de atacuri. Asta e o grosolanie pe care numai unul ca Botomei putea sa o faca”, a declarat candidatul , dezarmat la rându-i de situatie.
Botomei sustine ca e seful PD-L Bacau
Conducerea Biroului Electoral Municipal spune ca Botomei si-a depus cererea de candidatura prezentând un document din care reieseaca el este seful PD-L Bacau. „Pe data de 12 aprilie, Vasile Botomei a formulat o cerere de inregistrare a propunerii de candidatura din partea PD-L. Ea a fost inregistrata. A mai prezentat un document din care rezulta ca el este presedintele organizatiei judetene a PD-L. Candidatura a fost inregistrata astazi (n.r. – ieri), 14 aprilie, si a fost afisata la ora 11.30. De la acest termen curg cele 48 de ore in care pot fi depuse contestatiile”, a declarat judecatorul Ciprian }imiras, presedinte al Biroului Electoral Municipal.
Conducerea Biroului Electoral a precizat ca PD-L a depus deja o contestatie, urmând ca ea sa fie judecata la Judecatoria Bacau. Intre timp, Vasile Botomei câstiga notorietate pe spezele culorilor portocalii: a reusit sa puna la punct un site internet al partidului pentru care „candideaza”.
Botomei†Daca vrea in PDL, Nistor sa completeze mai intâi o cerereâ€
Despre Vasile Nistor, Botomei e transant: „Daca vrea in PDL, sa completeze o cerere. Dupa asta o sa facem o anliza a activitatii politice si administrative si o sa luam o decizie. Cum alegerile bat la usa, e putin probabil ca sa avem timp sa decidem intelept pâna pe 1 iunie. O vom face, cel mai sigur, dupa alegeri. Oricum, domnul Nistor sa stea linistit, analiza va fi corecta, nu pe ce au scris unii ziaristi prin presaâ€. Vasile Botomei lasa sa se inteleaga ca ar avea sprijinul lui Traian Basescu in acest demers.
Lucian BOGD|NEL
Olimpia FILIP
Ceva mai interesant: Presedintele Consiliului Judetean Bacau, DRAGOS BENEA va promova interesele judetului Bacau la emisiunea „NASUL” de marti seara pe B1TV
DOMNILOR , SUNTEM CONTEMPORANII UNUI STRALUCIT
JURIST CARE ARE MINTEA MAI ASCUTITA DECAT
TEAPA LUI VLAD DOMNUL. ACESTA ESTE POLITICIANUL
DE TIP MODERN.NISTOR,AVRAM,CHIRIAC SI ALTII
SAU TOT CARAIT INTRE EI PANA CAD AU PLATIT
VELEITARISMUL LOR POLITIC.SCHIMBARE, DE CE NU
UN PRIMAR DESTEPT CU MINTEA AGERA?????????
acest escroc de avocat Botomei va trebui sa plateasca pentru falsurile groso9lane pe care le face.nu inteleg cum a putut inregistra sigla pdl
la osim.SPER ca partidul pdl sa isi rezolve aceasta mica problema si sa scape de asemenea personaje care nu au nici o legatura cu pdl,
Asa a procedat si cu baroul Bacau.AR TREBUI SA RASPUNDA AUTORITATILE CARE I-AU PERMIS ASA CEVA.
ODATA TOT O SA RASPUNDA PENTRU TOATE HOTIILE PE CARE LE-A FACUT.
JUSTITIARULE……..IN LUMEA ASTA EXISTA DOUA CATEGORII DE OAMENI D.P.D.V INTELECTUAL SI ANUME:
INTELECTUALI SI PSEUDOINTELECTUALI.CAND AM
PRONUNTAT INTELECTUAL M-AM REFERIT LA DESTEPTACIUNE
CUM CREZI DTE CA UN DOCTORAND CU MARJA DE CALITATE
DE APROXIMATIV 87 LA SUTA POATE SA-SI PUNA IN PERICOL FAMILIA SI TOT CEEA CE A REALIZAT PANA ACUM?????INTELIGENTA DRAGA DOMLE JUSTITIAR NU ESTE
DE CUMPARAT LA TARABA CU AIA TE NASTI SI O CULTIVI IN SCOLILE PE CARE LE FACI.IAR ASERTIUNEA DTALE DESPRE BAROUL CONSTITUTIONAL,
ESTE JALNICA.BAROUL S-A INFIINTAT IN URMA UNOR
DEMERSURI CONFORM LEGILOR.PAI DACA ERA UN FALS
AVOCATUL ERA LEGAT PANA ACUM.BAROUL CELALALT
CARE ARE VECHIME UNDE SE REGASESC MAJORITATEA
CADRELOR JUDECATORESTI MERGE IN VIRTUTEA INERTIEI
SI A COEZIUNII CELOR CARE-L FORMEAZA.DA NU STIU DE CE FACEM ATATA POIEZIE PENTRU CA PRESA A SCRIS SUFICIENT IAR EU TOT DIN PRESA CUNOSC ANUMITE AMANUNTE,DE ACOLO SI DE LA TELEVIZIUNE.
SITUATIA ESTE VECHE SI ULTRA DEZBATUTA, NU MAI PREZINTA O NOUTATE.IN CHESTIUNI SERIOASE CUM
ESTE SI ACEASTA POLITICHIE ROMANEASCA TREBUIE
SA STAI LA PANDA SI SA TE FOLOSESTI DE
NEISCUSITI IN DOMENIU.NU TOTDEAUNA BANUL FACE
VALSUL SI NICIODATA INCOCARLELILE POLITICE
FACUTE DIN INTERESE MESCHINE DAU SI REZULTATE SCONTATE. E..BAIETII AU LUAT-O IN FREZA STATEAU
PE CAI MARI DAR CAND SAU UITAT SI IN JOS AU VAZUT CA INTRE PICIOARE AVEAU UN JALNIC CATAR
OFTICOS SI PLINI DE MARACINI.HAHAHAHAHAHAHA!!!!!
Organizatia Judeteana Bacau a Partidului Democrat Liberal, a desemnat in calitate de candidat de primar in mun.Bacau, pe domnul Botomei Vasile.
Botomei Vasile a fost confirmat in Partidul Democrat, personal de catre fostul presedinte al partidului, domnul Traian Basescu,din data de 22.10.2002.
Botomei Vasile este avocat in Baroul Bacau din cadrul Uniunii Nationale a Barourilor din Romania, si este decan al Baroului din anul 2004.
Este nascut in com.Girov, jud.Neamt, in data de 07.01.1964, este licentiat al Academiei Militare de Aviatie „Aurel Vlaicu” Buzau, a fost navigator in perioada 1989-1994, bucurandu-se de o mare apreciere in calitate de ofiter in aviatia militara.
Este locotenent comandor in rezerva, licentiat in transporturi aeriene.
Este doctorand in drept administrativ si constitutional, in ultimul an de studiu, la USM.
Este casatorit, are 3 copii.
Sotia acestuia, Mihaela, este avocat in Baroul Bacau traditional, si se bucura de o apreciere deosebita in profesia sa.
Botomei Vasile are o larga sustinerea in mun.Bacau, din partea societatii civile, fiind de asemenea presedinte la 2 organizatii de mare prestigiu.
Este presedinte la Asociatia Colegiul National Pedagogic si Teologic „Sf.Voievod Setfan cel Mare” Bacau, reprezentativa pentru un numar de peste 1500 elevi, 3000 parinti si peste 100 de cadre didactice.
Este presedinte la Liga Pentru Protectia Proprietarilor si Asociatiilor de Proprietari din Bacau, cu o reprezentativitate de 120 asociatii de proprietari din mun.Bacau.
In Bacau, este primul dintre candidati care si-a facut anuntata candidatura pentru functia de primar.
Programul de candidat al viitorului primar Botomei Vasile, il puteti vedea pe adresa http://www.botomeivasile.ro.
In mun.Bacau, s-a remarcat in mod deosebit prin actiuni pe care le-a sustinut pentru apararea dreptatii cetatenilor in raporturile cu administratia publica locala.
Se bucura de o mare notorietate in mun.Bacau, este apreciat de cetateni, este apreciat inclusiv de contracandidatii lui si este cotat ca fiind candidatul care va intra in turul 2 al alegerilor locale, devenind invingator in al doilea tur de scrutin.
Telefonul candidatului este 0744.19.17.17., tel.fix. 0234.541.717, tel.birou 0234.55.75.74.
MAI BAIETI…DA CE ASA MARE VALVA?????SUNTEM IN CAMPANIE.AM SA COMENTEZ ALTFEL CA SA INTELEGETI CHESTIA!!!!!!! SE TINDE IN LUME CA ARMELE DE DISTRUGERE
IN MASA SA NU MAI FIE FOLOSITE….O SA INTREBATI DAR ATUNCI MARILE CAMPANII MILITARE CU CE SE VOR FACE.
RASPUNS: CU BIOUNDE,TELEPATIE,PSIHOTELEPATIE ETC.
SOLDATILOR UNEI ARMATE OPOZANTE II TRIMITI UNDE TELEPATICE
IAR SOLDATII IN LOC SA MEARGA LA ATAC SE ARUNCA INTR-O
PRAPASTIE. IN POLITICA BAI BAIETI NU MAI MERGE CUM JENANT
AU VENIT IN EMISIE TV SI NISTOR SI AVRAM SI AU INECPUT EI SA ZICA CA DA IN JUDECATA…PE CINE SI DE CE ????LUPTA ELECTORALA DOMNILOR CROCOFAGI NU SE MAI
DUCE ARUNCAND FAINA PE CONTRACANDIDATI SI NICI ELECTORANTUL CIOMAG NU MAI FOLOSESTE.IN CAMPANIA
MODERNA SUN TIPI DIN ASTIA ISTETI CUM ESTE TIPUL ASTA BOTOMEI CARE STAU LA PANDA, CUNOASTE LEGEA, APOI
FACE ASA O MISCARE MAGICA SI GATA, NU MAI ESTI
PARTID DE OPOZITIE. BAIETI CUMPARATI-VA CONSILIERI
DE IMAGINE DACA VRETI SA STATI IN BANCA INTAI !!!!!!!!!!!