La Onesti se fura si drapele

La sfarsitul saptamanii trecute, de la Piata agroalimentara din Onesti s-a furat drapelul national al Romaniei, care se afla arborat la sediul Administratiei pietelor, bazarului si oborului, structura din cadrul Primariei Onesti.

Steagul, care se afla inaltat la o distanta apreciabila fata de nivelul solului, a disparut in timpul noptii, fiind sustras de persoane necunoscute. Nici motivele acestui gest nu sunt cunoscute, fiind greu de precizat cui si la ce ar folosi un asemenea drapel.

Exista unele presupuneri, conform carora steagul a fost furat pentru a „stirbi prestigiul” Primariei Onesti si al Administratiei pietelor, bazarului si oborului. Din zona pietei au mai disparut portiuni din bordura si chiar pavele din perimetrul exterior al halelor.

Insa de pe teritoriul municipiului Onesti se fura aproape orice, de la capacele din fonta, de la canalizare, pana la gratarele metalice de la intrarea in scarile de bloc.

Probleme mari sunt si la tarcurile metalice care adapostesc eurocontainerele pentru gunoi, de unde au disparut lacatele de la intrare, europubelele si chiar rotile de la containere.

Dar cei mai priceputi in arta sutragerilor de materiale, mai ales metalice, raman romii din Gura Vaii, care ataca sistematic, de ani buni, marile unitati industriale de pe Platforma Petrochimica Borzesti.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*