Polițiștii de ordine publică bacăuani acționează în această perioadă pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, a furturilor de animale, precum și pentru verificarea modului de respectare a legislației privind transportul și comercializarea acestora.
Polițiștii băcăuani din cadrul structurilor de ordine publică au acționat în luna decembrie, pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale, verificarea modului de respectare a legislației privind sacrificarea și comercializarea animalelor, precum și a celei referitoare la transportul de animale și produse de origine animală.
Astfel până la această dată au fost efectuate 40 de acțiuni și controale, fiind verificate 76 de autovehicule ce transportau animale. In urma acestor acțiuni au fost constatate 9 infracțiuni.
De asemenea, au fost aplicate 185 de sancțiuni contravenționale, dintre care 38 la Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 26 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 45 la H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de 49 935 de lei.
Totodată, în luna decembrie a.c., în județul Bacău au fost organizate acțiuni pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, verificarea respectării prevederilor legale privind organizarea și realizarea pazei și protecției bunurilor și valorilor pe timpul manipulării, păstrării ori depozitării acestora, identificarea deținătorilor de valori și a societăților care realizează transportul de valori cu încălcarea prevederilor legale.
În cadrul acțiunilor desfășurate polițiștii au verificat 231 de astfel de unități , 48 de spații de depozitare și 6 transporturi de valori.
În urma verificărilor au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale , dintre care 5 prestatorilor și 9 conducătorilor de unități, valoarea totală a sancțiunilor contravenționale fiind de 6200 de lei.