Soţul lui Celine Dion (47 de ani), Rene Angelil, a murit la vârsta de 73 de ani, joi (14 ianuarie). Căsătorit cu artista din 1994, el s-a luptat multă vreme cu cancerul.
„Rene Angelil, 73 de ani, a murit în această dimineaţă (nr. 14 ianuarie), la casa sa din Las Vegas, după o lungă şi curajoasă luptă cu cancerul”, a declarat un reprezentant al celor doi, conform ABC News.
În august 2014, artista a anunţat că îşi amână cariera pe termen nedefinit pentru a fi alături de soţul ei, care a fost diagnosticat cu cancer în 1999 (ea s-a retras şi atunci din muzică). Angelil a fost operat în 2013, iar o parte din limbă i-a fost îndepărtată, motiv pentru care capacitatea de a vorbi a fost limitată.
„Vreau să mă dedic 100% îngrijirii soţului meu şi pentru asta, trebuie să dedic tot timpul lui şi copiiilor mei”, a spus atunci Celine Dion.
A descoperit-o pe Celine Dion la 12 ani
Rene Angelil s-a născut în Montreal şi a fost cântăreţ în anii 1960, înainte de a deveni manager. El a descoperit-o pe Celine Dion, când acesta avea doar 12 ani, în 1981. Cântăreaţa, cea mai mică dintr-o familie cu 14 copii, i-a trimis lui Angelil o melodie cântată şi scrisă de ea. Angelil a fost atât de impresionat de vocea lui Celine Dion, încât şi-a ipotecat casa pentru a scoate primul album al artistei, „La voix du bon Dieu” şi le-a dus pe ea şi pe mama acesteia într-un turneu în Canada, Japonia şi Europa.
Angelil, care avea deja la activ două divorţuri şi trei copii, a început o relaţie cu Celine Dion când aceasta avea 19 ani. Cântăreaţa a făcut anunţul relaţiei lor în cartea care a însoţit al treilea album în engleză al său, „The Colour of My Love”, din 1993. Nunta, care a avut loc în 1994, la Montreal, a fost transmisă live la televiziunea canadiană.
Cei doi au avut împreună trei copii: Rene-Charles (14 ani) şi gemenii Eddy şi Nelson (5 ani).