Polițiștii au depistat un bărbat de 37 de ani, din Bacău, care conducea un autoturism pe strada Mărăşeşti din localitate, în timp ce avea permisul de conducere suspendat.
Din verificările polițiștilor a rezultat că cel în cauză avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat din data de 16 ianuarie a.c, cand a fost identificat în trafic pe DJ 252 C, din comuna Pînceşti, jud. Bacău, având o concentrație alcoolică de 0,51mg/l alcool pur în aer expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice având dreptul de a conduce suspendat.
Polițiștii au identificat în flagrant un bărbat de 40 de ani, din județul Iași, care conducea un autoturism pe strada Mărășești din Bacău, fără a deține permis de conducere.
Bărbatul emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Bacău, unde a refuzat să se supună prelevării mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectueaza cercetari sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare stabilirii alcoolemiei.