Se deschide pârtia de schi ,,Nemira” din stațiunea Slănic-Moldova

DSC_0069Începând de vineri 22.01.2016, ora 12.00, iubitorii sporturilor albe se vor putea bucura de pârtia de schi ,,Nemira” din stațiunea Slănic-Moldova, care se va deschide pentru prima oară în acest sezon.

Condițiile de schiat sunt satisfăcătoare, stratul de zăpadă artificială fiind de maximum 15 cm.
Conform procedurilor, au fost verificate toate instalațiile și utilajele din dotare, sunt folosite cele trei tunuri la capacitate maximă, s-a bătătorit zăpada, astfel încât pârtia să se poată încadra în parametrii normali pentru schiat. La partea superioară a pârtiei au fost făcute delimitări cu sisteme de siguranță pentru a putea fi utilizată zona acoperită cu zăpadă.

DSC_0110Administrația pârtiei roagă schiorii să respecte regulile de conduită și recomandările echipelor Salvamont și Jandarmeriei Montane.

Pârtia de schi ,,Nemira” este una dintre cele mai moderne din țară, fiind prevăzută cu telescaun, instalație de înzăpezire artificială și nocturnă. Cu o lungime de 1.414 metri, o lăţime medie de 38 de metri şi o diferenţă de nivel de 240 de metri, pârtia este încadrată în categoria celor uşoare şi, implicit, îi conferă acesteia un grad de atractivitate deosebit de ridicat.

Informații suplimentare cu privire la starea pârtiei, programul de funcționare și tarifele aplicate pot fi obținute prin accesarea site-ului www.partianemira.ro (rubricile Stare pârtie și Informații/Noutăți, permanent actualizate) și la telefon 0371. 023. 073.

Sursa: http://www.partianemira.ro/

Adauga un comentariu

*