Potrivit ultimelor statistici, durata medie a unei căsătorii în România este de 13 ani, iar în ultimii ani, divorţul apare cu frecvenţa cea mai mare în rândul bărbaţilor şi femeilor din grupa de vârstă 35 – 39 de ani.
Dar de unde apar probleme în cuplu, când şi în ce fel poate fi salvată relaţia?
Formarea unui cuplu presupune întâlnirea a două persoane diferite, cu istorii de viaţă diferite. La început există, în general, o perioadă în care fiecare partener dă tot ceea ce are mai bun, vrea să impresioneze, îşi doreşte să dezvolte relaţia. În timp, contextul în care cei doi au început relaţia se schimbă (apare un copil, se schimbă locul de muncă etc.), deci se ivesc alte tipuri de experienţe cărora cuplul trebuie să le facă faţă.
Orice modificare mobilizează la fiecare dintre ei anumite calităţi, sau anumite “umbre”. Ele nu au putut fi văzute la început, când nu au existat factori declanşatori, sau au fost văzute, dar nu li s-a dat prea mare atenţie. Însă orice tip de experienţă, dacă este abordată cu discernământ şi bune intenţii, aduce cu siguranţă o clarificare, o schimbare, o evoluţie.
“Într-o relaţie, ambii parteneri trebuie să facă faţă, în timp, anumitor schimbări – orice legătură este dinamică, evoluează, se transformă!
De exemplu, pentru a face o prăjitură se urmează o reţetă, în care se pun o listă de ingrediente, în anumite proporţii, iar rezultatul este în consecinţă. Dacă vrem alt gust sau altă aromă trebuie să modificăm reţeta iniţială – fie schimbăm ingredientele, fie cantităţile şi astfel rezultă o altă prăjitură, diferită de cea iniţială.
La fel se întâmplă şi într-o relaţie. Făcând aceleaşi lucruri vom ajunge la acelaşi rezultat. Dacă vrem să schimbăm rezultatul, atunci trebuie să modificăm aportul nostru în relaţie!” explică Anca Kosina, psiholog şi psihoterapeut în cadrul Centrului Medical ProVita – Diagnostic şi tratament.
Comunicare în cuplu poate intra în impas din diverse motive, de exemplu:
- se activează orgolii, traume anterioare, temeri sau şabloane educaţionale diferite.
- comoditatea unuia dintre parteneri, ce determină în prima fază supraresponsabilizarea celuilalt şi de aici apar oboseala, lipsa timpului pentru îndeplinirea propriilor nevoi, frustrări.
- gelozia. Gelozia este de fapt o frică şi în acest caz ar trebui identificate cauzele mai profunde ale acestei frici.
- infidelitatea unuia dintre parteneri. Şi aici lucrurile sunt mai complicate! A fost un eveniment sau un întreg proces? Ce anume pare să fi provocat totul – a existat un factor intern sau extern, care a determinat anumite acţiuni, o anumită motivaţie? Care ar putea fi consecinţele şi ce preţ este pregătit fiecare să plătească, acum sau pe termen lung?
Acesta este momentul în care ar trebui să se apeleze la ajutorul unui psiholog, ca mediator: “O terapie de cuplu nu îşi propune nici să împace, nici să despartă. Se pleacă de la premiza că, atunci când partenerii vin la terapie, există deja un blocaj de comunicare în cuplu. Scopul terapiei este de a ajuta fiecare partener să conştientizeze ce se întâmplă în prezent, cum s-a ajuns în acest impas şi ce se poate face. Este nevoie însă de sinceritate şi dorinţă autentică de schimbare, din partea ambilor parteneri.” adaugă psiholog Anca Kosina.
Uneori un cuplu vine la terapie, dar unul din parteneri, spune „Vreau ca relaţia să fie mai bună, dar să se schimbe el/ ea„, sau „Îmi doresc să fac schimbări, dar nu acum!„. Iar în cazul cel mai dificil se manifestă o ambivalenţă – pe de-o parte se spune că se doreşte o schimbare, dar pe de altă parte se refuză orice acţiune ce ar putea provoca schimbarea (întârzierea sau amânarea şedinţelor de terapie, argumente sau justificări pentru lipsa deciziilor, se caută vinovaţi în afară etc.).
Acestea sunt momente delicate ale terapiei, în care de multe ori apare dorinţa de abandon, pentru că se ating de fapt subiecte grele, rigidităţi raţionale, tipare educaţionale sau pur şi simplu din comoditate. Este nevoie de perseverenţă, iar aici se vede dorinţa autentică de a salva sau îmbunătăţi relaţia.
“În concluzie, în urma unei terapii de cuplu, vor putea fi clarificate anumite aspecte, se vor putea conştientiza cauze profunde ale unor blocaje, se pot pune în mişcare pârghii acţionale şi resurse poate neconştientizate sau uitate. Ce anume se va întâmpla în timpul terapiei şi la final este însă decizia fiecărui partener.
Deciziile aparţin în totalitate celor doi parteneri!” încheie psiholog Anca Kosina.
Sursa: http://www.csid.ro/
