Polițiștii au fost sesizați depsre fatul că o autoutilitară s-a răsturant în afara carosabilului, pe raza comunei Blăgești.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un bărbat de 44 de ani, din comună, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cantonului, din comuna Blăgeşti, jud. Bacău, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul autoutilitarei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
În urma producerii evenimentului nu au rezultat victime omeneşti.
Conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1.05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Buhuşi, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.