Studiu: Broccoli îți oferă protecţie pentru ficat

Cercetătorii de la Universitatea din Illinois a arătat un consum săptămânal de broccoli poate contracara acumularea de grăsimi la nivelul ficatului, ceea ce creşte riscul de apariţie a cancerului. Persoanele care consumă broccoli de 3-5 ori pe săptămână au prezentat un risc redus de cancer hepatic. Studiile de până acum au arătat că broccoli protejează împotriva cancerului de sân, de prostată sau de colon. Broccoli

Studiul a fost coordonat de Elizabeth Jeffery, profesor de nutriţie de de la Universitatea din Illinois, şi a fost publicat în  Journal of Nutrition. Cercetătorii au sublliniat că au analizat cobai care nu erau predispuşi genetic la obezitate, ci aceia care au ajuns astfel din cauza dietei. Aceştia şi-au motivat decizia astfel: majoritatea oamenilor nu sunt predispuşi genetic la obezitate, dieta occidentală fiind principala cauză. Dieta americanilor este plină de grăsimi saturate şi de zahăr, fiecare fiind convertite de ficat în grăsime corporală.

„Există două moduri prin care poţi avea un ficat gras: o dietă bogată în grăsimi şi zahăr şi consumul exagerat de alcoo. În primul caz, îl numim ficat gras din cauză nonalcoolică şi afecţiunea devine pe zi ce trece tot mai răspândită în rândul americanilor.l”, atrage atenţia Elizabeth Jeffrey.

Cercetătorii au expus patru grupuri de cobai la o dietă controlată cu sau fără broccoli sau o dietă occidentală bogată în grăsimi şi zaharoză fără broccoli.

Cercetătorii au reportat că grupul de cobai care a urmat o dietă occidentală aveau mai mulţi noduli canceroşi în ficat, dar în momentul în care a fost introdus broccoli în dieta lor, numărul nodulilor a scăzut. Mărimea nodulilor însă nu a fost sensibilă la substanţa activă din broccoli. Mai mult, cercetătorii au raportat că acest tip de dietă creşte acumularea de grăsimi în ficat, dar în momentul în care a fost adăugat broccoli în dietă, ficatul şi-a crescut producţia de lipide. Jeffrey a atrage atenţia că introducerea legumei în dieta cobailor nu a condus la pierderea în greutate, dar sănătatea ficatului lor s-a îmbunătăţit.

În cercetările de până acum s-a arătat că sulforafanul – substanţa activă anticancer conţinută în broccoli – este prezentă în cantitate mare în leguma tocată sau fiartă puţin la aburi. Studiile au mai sugerat că broccoli, împreună cu conopida şi varza de Bruxelles au capacitatea de a opri acumularea de grăsime în ficat. Sunt două feluri în care putem avea un ficat gras: fie printr-o dietă bogată în grăsimi şi zahăr, fie prin consumul mare de alcool. În primul caz, îl numim ficat gras din cauză nonalcoolică şi afecţiunea devine pe zi ce trece tot mai răspândită în rândul americanilor, a avertizat profesoara.

Studiile de până acum au arătat că un consum de trei până la cinci ori pe săptămână de broccoli reduce riscul de a face alte tipuri de cancere.

Sursa: www.csid.ro

Adauga un comentariu

*