Oboseala ne afectează pe toţi la un moment sau altul al zilei. Dacă ai consultat un medic şi oboseala nu este un simptom al altor afecţiuni, iată câţiva paşi simpli care te-ar putea ajuta să îţi reîncarci bateriile.
Ia-o mai uşor
Dacă eşti o persoană ambiţioasă, probabil ai tendinţa să te aglomerezi cu multe activităţi într-o perioadă scurtă de timp şi rişti să te epuizezi. Ar fi indicat să îţi împarţi sarcinile şi activităţile pentru fiecare moment al zilei (dimineaţa, prânz şi seară) şi nu să încerci să faci cât mai mult în 2-3 ore. Ai grijă să iei pauze şi să nu sari peste mese.
Fă o plimbare sau dormi puţin
Când eşti extenuat un somn scurt de 20-30 de minute îţi oferă o doză de energie consistentă. Dacă ai probleme cu somnul seara, poate ar fi mai bine să alegi o plimbare pentru a te energiza. Când simţi că eşti obosit ridică-te de la birou şi fă o plimbare scurtă.
Nu apela la suplimente pentru a contracara oboseala
Suplimentele cu fier îmbunătăţesc nivelul de energie doar dacă ai o deficienţă. Altfel, nu este necesară administrarea de fier. Mai mult, excesul de fier perturbă activitatea celulară, devenind toxic.
B-urile. Nu luaţi vitaminele din grupa B (B1, B2, B6, B12) la întâmplare. Este adevărat că B-urile sunt responsabile de producerea energiei, dar administrarea în exces poate avea efecte secundare grave.
Alege gustările cu atenţie
Un produs de patiserie are multe calorii, dar organismul le consumă repede şi apoi îţi dă o stare de oboseală şi somnolenţă. Cele mai bune zaharuri sunt carbohidraţii complecşi, care reglează pofta de mâncare, împiedică formarea grăsimilor şi îşţi oferă energie.
Aşa că, data viitoare când îţi este poftă de ceva dulce optează pentru carbohidraţi nerafinaţi sau un iaurt cu nuci şi stafide. Nu sări peste mese, organismul tău are nevoie de un anumit număr de calorii pentru a putea face faţă sarcinilor de zi cu zi. Este mai bine să mânânci porţii mici şi mai des, pentru un aport de energie binevenit.
Sursa: http://www.csid.ro