Psihologii ne explică unde ar trebui să ne oprim cu ajutorul acordat celorlalţi şi de ce este important să spunem „Nu!“.
Psihologii spun că impresia pe care o avem, că dacă ajutăm vom fi la rândul nostru ajutaţi, este una falsa şi duce la mari dezamăgiri care pot avea consecinţe asupra stării noastre emoţionale.
Astfel de situaţii se întâlnesc în cazul prietenilor, în relaţia de cuplu sau chiar între părinţi şi copiii. De multe ori, ajutorul oferit este ca negocierea dintre doi negustori.
„De multe ori, oferim ajutorul nostru necondiţionat pentru că ne este jenă să refuzăm, nu ştim cum să o facem pentru a nu-l supăra pe celălalt şi a-i pierde prietenia sau pentru că avem impresia că dacă vom ajuta, vom fi şi noi ajutaţi de persoana respectivă. Sunt modalităţi prin care noi singuri ne amăgim. A spune «Nu!» sau a refuza să faci ceva ce te depăşeşte este stâns legat de stima de sine, cu percepţia despre prietenia respectivă. Un prieten bun nu îţi va cere niciodată să faci imposibilul”, spune psihologul Raluca Mitraşca.
Când „NU” devine un cuvânt magic
Este important să cunoaştem care este punctul până unde mergem pentru a nu cădea în prăpastie pentru cel de lângă noi. De aceea este important să avem o imagine clară asupra relaţiei şi să ne acceptăm propriile limite. Conştientizarea limitelor este parte integrantă din maturizare, spun psihologii.
De ce ajutăm când nu ni se cere?
O altă greşeală pe care foarte multe persoane o fac este aceea de a ajuta un prieten, proprii copiii sau partenerul de viaţă chiar şi atunci când nu i s-a solicitat acest lucru. Acest aspect nu doar că spune multe şi despre persoana noastră, dar dăunează şi celui de lângă noi cae fie devine dependent de ajutorul primit, fie are impresia că ne credem mai grozavi sau facem lucuri pe care el/ea nu le-ar putea duce la bun sfârşit. Mai important este să oferim ajutor doar atunci când ni se solicită asta şi doar în măsura în care acest lucuru nu reprezintă pentru noi un efort prea mare sau să presupună compromisuri pe care în viitor le-am putea regreta.
„Sfatul pe care îl dau persoanelor care vin cu astfel de probleme la cabinet este să ajute în măsura în care li se cer ajutorul şi în momentul în care li se spune cum se poate implica pentru a veni în sprijinul unei persoane. Unele persoane vor să ajute cu orice preţ, se cred salvatori permanenţi şi ajung la epuizare, la dezamăgiri pentru că nu putem să intrăm cu bocancii, cum se spune, în viaţa unei persoane, poate acelei persoane îi place situaţia, se simte fericită aşa”, subliniază medicul psihiatru Laura Cişmas.
Cum procedează un bun creştin?
Din punct de vedere creştin, şi mai ales acum când ortodocsi sunt în Postul Mare al Paştelui, se cade să ne ajutăm aproapele, urmând exemplul dat de Iisus Hristos şi a urmaşilor lui. Dumnezeu, spun reprezentanţii Bisericii vor să păstrăm un echilibru şi nu cere de la noi imposibilul. „Trebuie să tinzi mereu spre ceva, spre Cineva, să te autodepăşeşti, să-ţi repeţi continuu: „pot fi mai bun în bine decât sunt”. Această dorinţă de autodepăşire nu implică mândria, nu-ţi doreşti să fii mai bun decât celălalt, ci mai bun decât erai tu însuţi, ca din această „bunătate” să poţi dărui şi altora. După ce te ancorezi într-o virtute nu înseamnă că ai ajuns la capătul drumului, ci, cu atenţie, îţi vei continua traseul spre a cuceri o nouă „redută”, o altă treaptă/virtute care ţi se deschide înainte. Pe fiecare treaptă se impune să stabileşti un echilibru în întreaga ta fiinţă, având întotdeauna în faţă ţinta spre care te îndrepţi”, spune Cristian Boloş, preotul paroh al Catedralei Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Satu Mare.
Sursa: adev.ro
