Foarte puţine persoane reuşesc să se lase de fumat din cauza nicotinei, o substanţă care provoacă dependenţa în rândul a aproximativ 45% dintre fumători. Nicotina este un stimulent care poate bloca celulele nervoase şi afectează buna funcţionare a sistemului nervos. Nicotina din frunzele de tutun accelerează bătăile inimii şi creşte riscul de a suferi un accident vascular sau un infarct. Fumatul reduce nivelul de vitamina A, C şi E, care protejează plămânii şi organismul de infecţii şi boli cronice.
Dacă fumaţi numai o singură ţigară, nicotina va rămâne în organism cel puţin 3 zile. Cu toate acestea, există câteva alimente care vă pot ajuta să eliminaţi această substanţă din organism.
Broccoli
Broccoli este o legumă cu un nivel ridicat de vitamina B5 şi C, responsabile de reglarea unor procese importante ale organismului. Lipsa acestor vitamine indică faptul că organismul nu funcţionează la parametri optimi. Consumul de broccoli asigură necesarul de vitamina C şi protejează plămânii împotriva toxinelor. Broccoli conţine gena NRF2 care protejează celulele plămânilor de efectele nicotinei.
Portocale
Nicotina reduce cantitatea de vitamina C din organism. Din acest motiv, nutriţioniştii recomandă să mâncaţi cât mai des portocale, pentru a asigura organismului necesarul de vitamina C. În plus, portocalele atenuează simptomele cauzate de pofta de a fuma şi de întrerupere a fumatului, cât şi stările de stres şi anxietate care le însoţesc.
Spanac
Spanacul conţine acid folic (vitamina B9), cunoscut pentru capacitatea de a elimina nicotina din organism. Nicotina poate afecta semnificativ calitatea somnului, iar fumătorii se confruntă deseori cu insomnie sau un somn întrerupt şi disfuncţional. Acidul folic este esenţial pentru combaterea dependenţei de nicotină şi conferă echilibru mental şi emoţional.
Ghimbir
Ghimbirul poate fi de ajutor în combaterea simptomelor nedorite cauzate de fumat şi de nicotină. Pentru a vă bucura cu adevărat de beneficiile sale este recomandat să îl consumaţi în stare crudă. Rădăcina de ghimbir poate atenua dorinţa de a fuma, ajută la pierderea în greutate şi reduce toxinele dn sânge cauzate de nicotină.
Merişoare
Acidul conţinut de merişoare favorizează eliminarea nicotinei din sânge mai repede decât s-ar petrece în mod normal. Nicotina creşte valoarea glicemiei, aşa că merişoarele ar putea substitui ţigările cu succes. Păstraţi câteva merişoare uscate la îndemână pentru a atenua simptomele privării de nicotină, dacă încercaţi să vă lăsaţi de fumat.
Lămâia
Lămâia este un alt aliat în lupta cu efectele nicotinei în organism. Dacă fumaţi, această substanţă rămâne în sistemul vostru sanguin până la 3 zile. Imunitatea şi sănătatea pielii au de câştigat de pe urma consumului de lămâie, acidul citric şi vitamina C combat efectele nicotinei.
Morcovi
Morcovii conţin vitaminele A, B, C şi K care ajută la eliminarea nicotinei din organism. Fumatul reduce nivelul acestor vitamine, distruge celulele nervoase şi afectează buna funcţionare a sistemului nervos. Nicotina usucă pielea, iar morcovii sunt o sursă excelentă de vitamina A şi K, indispensabile pentru o piele frumoasă.
Rodia
Fumatul accelerează bătăile inimii, creşte tensiunea arterială si scade nivelul oxigenului din sânge. Puteţi stopa aceste simptome prin consumul frecvent de rodii, care îmbunătăţesc circulaţia sângelui şi ajută la reglarea deficitului de globule roşii din sânge.
Germenii de grâu
Fumatul determină constricţia vaselor sanguine, ceea ce duce la creşterea tensiunii arteriale. Vitamina E din germenii de grâu îmbunătăţeşte elasticitatea sistemului circulator. Germenii de grâu pot reduce şi riscul apariţiei de boli cardiovasculare odată cu înaintarea în vârstă.
Varza creaţă (kale)
Varza creaţă este o sursă naturală de antioxidanţi, care sunt de ajutor în eliminarea toxinelor şi a nicotinei din organism. Mai mult, acidul lactic din varză curăţă colonul, iar sulforafanul luptă împotriva toxinelor.
Sursa: www.csid.ro