Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău organizează în această perioadă programul de formare continuă, „Psihopedagogie – actualizări, conexiuni, perspective”, acreditat de Ministerul Educaţiei şi destinat personalului didactic din învăţământul preuniversitar.
Programul, care se derulează pe parcursul a 110 de ore, fiindu-i alocate 25 credite profesionale transferabile, este tematic şi modular, desfășurându-se prin stagii nondisciplinare la Școala Gimnazială ”Al. I. Cuza” Bacău.
La acesta au fost invitate să participe cadrele didactice din zona Bacău.
Iniţiativa instituției băcăuane se circumscrie prevederilor legislaţiei educaţionale, propunându-și totodată, să răspundă obiectivelor strategice ale acestora.
Așadar, noul proiect vine, în primul rând, în sprijinul profesorilor, ce trebuie conștientizați, asupra necesității schimbării orientărilor din educaţie.
De asemenea, programul răspunde obiectivelor naţionale şi internaţionale, prevăzute în documente strategice esențiale, care vizează activizarea şi dezvoltarea competenţelor psihopedagogice dobândite prin formarea iniţială, precum şi formarea de noi abilități.
Oportunitatea şi utilitatea programului de formare continuă „Psihopedagogie – actualizări, conexiuni şi perspective”, este justificată la nivelul a trei categorii: instituţii educaţionale, cadre didactice și elevi.
Scopul programului constă în formarea și dezvoltarea competenţelor psihopedagogice ale cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar, pentru a răspunde nevoilor de educaţie, evoluţie şi împlinire ale elevilor, în contextul societăţii bazate pe cunoaştere.
Obiectivele proiectului sunt formulate pe termen lung şi scurt, la nivelul cărora sunt delimitate obiective calitative şi cantitative.
Funcţia principală a proiectului este de dezvoltare şi extindere a competenţelor psihopedagogice, precum şi de formare a unor noi competenţe în domenii interdisciplinare conexe.
Programul asigură o pregătire generală, sub aspect teoretic şi o pregătire specifică, sub aspect metodologic şi practic, ce poate fi aprofundată şi dezvoltată individual, conform opţiunilor cursantului.
Curriculum programului, centrat pe noutăţi în domeniul psihopedagogiei și a educației adulţilor, configurează un câmp de formare în care cursantul dobândeşte informaţii ştiinţifice, dezvoltă competenţe socio-profesionale specifice, valorifică experienţa personală şi exersează tehnici de aplicare a cunoştinţelor, în situaţii educaţionale reale, sau prefigurate.
Tehnicile aplicative, propuse spre reflecţie şi antrenament, vor permite asimilarea unui management educaţional, fundamentat pe actualizări în domeniul psihopedagogic şi, implicit, formarea competenţelor specifice în trasee personalizate.
Diversitatea şi flexibilitatea strategiilor de formare promovate de program, mijlocesc stimularea creativităţii şi originalităţii în exersarea rolurilor şi a noilor funcții educative la clasă.
Calitatea formării este garantată prin valorificarea informaţiei ştiinţifice din psihologia şi pedagogia contemporană, sub forma exerciţiilor de aplicare şi transfer în situaţii practice reale, sau prefigurate.
Dimensiunea instrumental – operaţională a exerciţiilor aplicative, fundamentate pe principii, reguli şi seturi de comportamente, are rolul de a sugera linii individuale de dezvoltare a competenţelor complementare şi transversale, evoluţie facilitată de profilul profesional al cursanţilor şi de performarea unor modele dezirabile, care susţin iniţiativa, afirmarea, participarea şi comunicarea socială.
În condiţiile unei societăţi în schimbare, în care accentul trece de pe educaţia formală, pe cea nonformală şi informală, profesorii și elevii formează un bloc unitar de parteneri de dialog în educație.
Bibliografia consultată şi recomandată, care conţine un număr reprezentativ de volume pentru realizarea conţinutului tematic, stimulează iniţiativele de autoformare şi aprofundare.
Prin intermediul acestui program de formare continuă, cadrele didactice vor avea capacitatea de a utiliza platformele educaționale interactive online în activităţile de predare-învăţare, atât cu grupurile cu care interacţionează direct (elevi, colegi), cât şi cu mediul profesional (profesori, experţi educaţie).
Asigurarea calităţii procesului de învăţământ, depinde în mare măsură de formarea continuă a cadrelor didactice, din perspectiva valorificării competențelor psihopedagogice, în contexte educaționale marcate de necesitatea respectării diversității, autonomiei și cooperării.
La nivelul întregului program se pune accent pe asigurarea corelării dintre durata activităţilor şi scopul acestora, cu obiectivele, conţinuturile şi competenţele formate.
Fiecărei competenţe generale îi corespunde un set de competenţe specifice, iar fiecărei competenţe specifice îi corespunde un conţinut bine delimitat ca durată.
Toate competenţele şi conţinuturile asociate, reflectă nivelul de realizare a obiectivelor, care determină atingerea scopului principal propus de programul de formare continuă.
Echipa managerială este formată din: Gabriel Stan, directorul Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, în calitate de responsabil de program și de Elena Hussar, coordonatorul acestuia.
Echipa de formatori este alcătuită din: Diana Aprodu, Mariana Crăciunescu, Mihaela – Liliana Ciuchi, dr. Amalia Diaconu, dr. Ema – Maria Fâciu, Elena Hussar, dr. Livia – Liliana Sibişteanu, Gabriel Stan, Irina Stoicescu, Roxana Ţâmpu, dr. Simona–Luciana Velea, profesori cu o valoroasă expertiză în domeniu.
Sprijinul logistic este asigurat de: Aurelia Bocancea, informatician, Adriana Cristea, contabil-şef, Oana – Liliana Jianu, bibliotecar și de Marinela Hazaparu, secretar, angajați ai Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău.
Cursanții vor beneficia și de un util și valoros suport de curs, care a fost tipărit, în această toamnă, sub egida Editurii CCD Bacău.
Publicația răspunde obiectivelor naţionale şi internaţionale, prevăzute în documente strategice esențiale, care vizează activizarea şi dezvoltarea competenţelor psihopedagogice dobândite prin formarea iniţială, precum şi formarea de noi abilități.
Temele configurate în carte, asigură dezvoltarea şi extinderea cunoștinţelor psihopedagogice, precum: formarea unor noi competenţe, în domenii interdisciplinare conexe, dar și o pregătire generală, sub aspect teoretic și o instruire specifică, sub aspect metodologic şi practic, ce poate fi aprofundată şi dezvoltată individual, conform opţiunilor cititorului.
Conținutul lucrării, centrat pe noutăţi în domeniul psihopedagogiei și a educației adulţilor, configurează un câmp de formare, în care, cel care se apropie de text dobândeşte informaţii ştiinţifice, dezvoltă competenţe socio-profesionale specifice, valorifică experienţa personală şi exersează tehnici de aplicare a cunoştinţelor, în situaţii educaţionale reale, sau prefigurate.
”Acest program acreditat și relansat acum, urmărește formarea unor competenţe diferite și completează în mod real oferta noastră de formare.
Participanții vor beneficia și de un util suport de curs, apărut sub egida editurii noastre și, totodată, vor căpăta cunoștințe noi, pe care le vor putea valorifica în activitatea didactică curentă.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.