Biciclist implicat în accident rutier

3accidentPolițiștii au fost sesizați despre producerea unui accident rutier, în comuna Gîrleni.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a rezultat că un tânăr de 29 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 15, în afara localității Lespezi din comuna Gîrleni, a acroșat cu oglinda laterală dreapta un bărbat de 56 de ani, care circula pe bicicletă in timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice și fără a avea bicicleta echipată regulamentar și s-a angajat în traversarea drumului.

Biciclistul a fost trasnportat la Spitalul Buhuși pentru îngrijiri medicale.

Atât conducătorului auto cât și biciclistului le-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru șofer și 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru biciclist.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*