Polițiștii au oprit în trafic pentru verificări un autoturism care circula pe strada Mihai Viteazu din Bacău.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 50 de ani, din Bacău, care emana halenă alcoolică. În urma testării sale cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Județean Bacău, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge, in vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Polițiștii rutieri au depistat în flagrant un tânăr de 19 ani, din Bacău, care conducea o autoutilitară pe strada Calea Mărășești din municipiul Bacău, în timp ce avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Un alt tânăr de 19 ani, din comuna Oituz, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism în comuna Bogdăneşti, fără a poseda permis de conducere pentru nico categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
De asemenea, polițiștii au depistat un alt tânăr de 19 ani, din Onești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Rediului din localitate, în timp ce avea acest drept suspendat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis.
Polițiștii au oprit în traffic un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, care circula pe D.C. 62, în localitatea Huruiești.
La volanul autoturismului polițiștii au identificat un bărbat de 59 de ani, din comună, despre care au stabilit că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Bărbatul emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Adjud, unde i-au fost prelevate mostre biologie în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au mai stabilit că autoturismul condus de bărbatul de 59 de ani are I.T.P. expirat din septembrie 2013 și nu deține politia de asigurare obligatorie valabilă.
S-a dispus sancționarea contravențională a bărbatului de 59 de ani și măsura complementara de reținere plăcuțelor cu numarul de inmatriculare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.