POLIȚIȘTII BĂCĂUANI ACȚIONEAZĂ PENTRU SIGURANȚA ELEVILOR  

 

În săptămâna 9 – 13 mai a.c., Poliția Română intensifică acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor și pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.FOTO

Polițiștii de ordine publică, rutieră și prevenirea criminalității au continuat să acționeze pentru  creșterea gradului de siguranţă a elevilor în incinta şi imediata apropiere a unităţilor de învăţământ,  prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor și a absenteismului școlar.

Astfel, polițiștii au organizat în județul Bacău 64 de întâlnirii cu elevii, dintre care 26 în municipii și orașe și 38 în școli din mediul rural. Polițiștii au transmis elevilor mesaje destinate prevenirii violenţei în şcoli, comportamentelor antisociale, delincvenţei juvenile şi victimizării minorilor.

O atenție deosebită s-a acordat prevenirii absenteismului școlar. Ca urmare a verificărilor efectuate de polițiști în unitățile de alimentație publică din apropierea școlilor, au fost identificați, absentând nemotivat de la cursuri 35 de elevi, dintre care  29 în municipiul Bacău, 5 în stațiunea Târgu Ocna și unul în munipiul Onești. S-a luat măsura informării unităților de învâțământ din care faceau parte elevii, în vederea luării măsurilor administrative ce se impun.

De asemenea, 37 de unități de învățământ, dintre care 25 în mediul urban și 12 din mediul rural, au fost verificate cu privire la modul de supraveghere, pază și acces, în conformitate cu prevederile Legii 333/2003.

Ca urmare a activităților preventiv-reactive desfășurate în zonele adiacente unităților de învățământ polițiștii rutieri și de ordine publică au aplicat 21 de sancțiuni contravenționale, dintre care 9 pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și 8 pentru abateri la regimul circulației rutiere.

Adauga un comentariu

*