SITUAȚIA OPERATIVĂ LA NIVELUL JUDEȚULUI BACĂU

inundatii-jud-bacauÎn data de 02 iunie 2016, începând cu ora 13:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău a fost sesizat despre faptul că, în urma precipitaţiilor abundente înregistrate în ultimele ore şi a revărsării unor cursuri de apă, în mai multe localităţi din judeţul Bacău s-au produs pagube, astfel:

  • în oraşul Slănic Moldova au fost inundate aproximativ 50 de curţi. Din cadrul I.S.U.J. Bacău acţionează 11 pompieri militari cu o autospecială de intervenţie, două motopompe şi un autoturism de muncă operativă. De asemenea acţionează Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Slănic Moldova cu două autospeciale de intervenţie, două motopompe şi cinci voluntari.
    • în cartierul Cireşoaia s-a surpat un pod, iar drumul de acces prezintă pericol de surpare. Acţionează pentru punerea în siguranţă Comitetul Local pentru Situații de Urgență al orașului Slănic Moldova cu două utilaje;
    • un stâlp de medie tensiune este în pericol să se prăbuşească. În zonă se află o echipă furnizorului de energie electrica pentru remedierea situației.
  • în municipiul Moineşti
    • în cartierul Văsâieşti, au fost inundate gospodăriile de pe strada 1 Mai, din cauza creşterii debitului pe pârâul Ulminiş. Populaţia s-a autoevacuat. Pentru identificarea şi evacuarea altor persoane surprinse de apă, în zonă acţionează șase pompieri salvatori cu o autospecială de intervenţie;
    • patru minori au fost salvați din locuință de echipajele I.S.U.J. Bacău;
    • alături de forţele I.S.U.J Bacău acţionează 16 jandarmi cu trei mijloace;
    • pe strada Tazlăului, un stâlp de electricitate aparţinând unui operator economic s-a prăbuşit peste un pod. În zonă acționează o echipă din cadrul acelui operator economic pentru remedierea problemei.
  • în oraş Comăneşti șapte pompieri militari acţionează cu o motopompă şi o autospecială de intervenţie pentru evacuarea apei din șase curţi inundate.
  • în comuna Oituz au fost semnalate aluviuni pe partea carosabilă a drumului național DN 11. În zonă acţionează S.V.S.U. Oituz cu un buldoexcavator şi un echipaj de la Secţia Drumuri Naţionale Bacău, circulația desfășurându-se cu dificultate.
  • în comuna Agăş, sat Goioasa, o persoană, în vârstă de 83 ani, care risca să rămână izolată a fost salvată de către pompierii militari băcăuani.
  • în comuna Zemeş, zona Pietrosu, sunt aproximativ 15 curţi inundate. 5 pompieri salvatori cu o autospecială de intervenţie acţionează pentru evacuarea apei. Populaţia s-a autoevacuat. Drumul în zonă este închis. Pentru decolmatarea acestuia lucrează C.L.S.U. Zemeş cu două buldoexcavatoare;
    • o pasarelă pietonală a fost distrusă de viitură;
    • conductele de transport ţiţei din zonă sunt la nivelul apei. A fost luată măsura opririi pompării cu ţiţei.
  • în comuna Pârjol, sat Tărâţa – opt gospodării au fost evacuate de C.L.S.U.;
    • staţia electrică din zonă este oprită.
  • în comuna Cleja au fost semnalate mai multe curţi inundate. La fața locului intervin șase pompieri salvatori cu o autospecială de intervenţie;
    • o ambulanţă din cadrul SAJ Bacău care transporta cu o gravidă către Spitalul Județean de Urgență Bacău a rămas blocată din cauza drumului acoperit de ape și aluviuni. Prin intervenția rapidă a pompierilor băcăuani autospeciala de ambulanță a fost degajată.
  • în oraşul Târgu Ocna 40 de voluntari acţionează pentru evacuare apei din curți și gospodării şi pentru consolidarea malurilor râului Trotuş cu saci de nisip, în zona Tăbăcari, pentru că există pericolul de inundare a unei staţii electrice.
  • în comuna Helegiu, sat Drăgugeşti, acționează patru pompieri militari, cu o autospecială de intervenţie şi o motopompă pentru evacuarea apei din mai multe gospodării.
  • în comuna Bereşti Tazlău, sat Româneşti șase (trei ) persoane izolate au fost salvate cu ajutorul unui buldoexcavator de către șase pompierii băcăuani și SVSU Berești Tazșău.
  • în comuna Măgura, sat Măgura, au fost semnalate gospodării inundate din cauza debitului crescut al pârâului Negel. În zonă s-au deplasat opt pompieri militari cu o autospecială multifuncţională

Prin sistemul unic pentru apeluri de urgenţă 112, au fost semnalate probleme astfel:

  • oraşul Dărmăneşti – curţi inundate;
  • comuna Dofteana, sat Hăgeac – gospodării inundate;
  • comuna Livezi, sat Prăjoia – drumuri colmatate;
  • comuna Berzunţi – gospodării inundate;
  • comuna Asău, sat Apa Asău – drum rupt în zona Agărştin;
  • comuna Faraoani – drum şi curţi inundate;
  • comuna Sănduleni, sat Coman – gospodării inundate;
  • comuna Sascut, sat Bereşti – gospodării inundate;
  • comuna Valea Seacă – aluviuni pe E 85;
  • comuna Blăgeşti, sat Blăgeşti – gospodării inundate;
  • comuna Hemeiuş – curţi inundate
  • comuna Balcani, sat Balcani – curţi inundate
  • comuna Răcăciuni – curţi inundate
  • comuna Poduri – curţi inundate
  • comuna Podu Turcului – curţi inundate
  • comuna Ardeoani, satul Ilieşti – gospodării inundate.

În total sunt afectate 29 de unităţi administrativ teritoriale. Echipajele I.S.U.J. Bacău au acţionat pentru salvarea unui număr de 12 persoane (5 adulţi şi 7 minori).

Pentru monitorizarea situaţiei, în teren, se află și grupa operativă a I.S.U.J. Bacău formată 16 pompieri salvatori cu patru autoturisme pentru muncă operativă.

Drumuri închise:

  • DJ 156 A Balcani – Ludaşi;
  • DN 2G drum rupt pe raza localităţii Leontineşti;
  • DJ 117A Ardeoani – Solonţ;
  • circulaţia închisă între municipiile Moineşti și Bacău.

Drumuri cu circulaţia îngreunată:

  • N. 11 zona Hârja, comuna Oituz, km 103;
  • N. 11A Oneşti – Adjud;
  • E 85 se circulă alternativ pe un singur fir.

Circulaţie feroviară întreruptă

  • F. Faraoani – Valea Seacă. Acţionează o echipă de lucru C.F. pentru decolmatare. Din această cauză, două trenuri Inter-regio care circulau pe relația Iași – Adjud, respectiv Bacău – București s-au întors în gara Bacău. În cele două trenuri se află aproximativ 110 călători.

Pentru limitarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, au acţionat 322 de efective cu 179 de mijloace, astfel:

  • 83 pompieri salvatori cu 28 de mijloace de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău;
  • 144 polițiști cu 93 auto din cadrul I.P.J. Bacău (14 de cadre cu 7 mijloace din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău – Serviciul Poliţie Rutieră, precum şi 130 de cadre cu 86 auto pe linie de ordine publică);
  • 46 jandarmi cu 9 mijloace din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău;
  • 49 de voluntari din cadrul serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, cu 9 mijloace.

 

Adauga un comentariu

*