Polițiștii din comuna Filipești au fost sesizaţi de o localnică despre faptul că fostul soţ, care este predispus la acte de violență, a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa și se află la locuinţa reclamantei.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat bărbatul în cauză, pe care l-au condus la sediul unității de poliție.
Din verificări a rezultat că Judecătoria Buhuși a emis împotriva celui în cauză ordin de protecție prin care s-a dispus ca pe o perioada de 6 luni acesta să păstreze față de reclamantă o distanță minima de 100 de metri.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea hotarîrii judecătorești.