Intre 12 si 18 lei kilogramul. Atât costa carnea de miel in pietele bacauane. Oamenii nu se incumeta sa cumpere miei. Nu din cauza pretului insa, ci a conditiilor insalubre in care este expusa marfa. De cealalta parte, comerciantii din hala Pietei Centrale sustin ca taxa pentru fiecare animal scos la vânzare este exagerat de mare. La asta se adauga suma platita pentru masa inchiriata zilnic. „Sa dau un exemplu. La 10 miei vânduti, pierdem unul. Adica in jur de 160 de lei. Atât costa toate taxele astea. Si nimeni nu se gândeste ca venim de departe si ne costa mult si transportul”, se plânge Dumitru, din Stanisesti. Varul curge de pe pereti, pete de sânge pe podea, igrasia e la ea acasa. Asa arata hala unde se comercializeaza miei. „Este groaznic. Ne pun sa dam o gramada de bani, dar nu ne ofera strictul necesar pentru depozitarea marfii. Curge varul direct in capul animalelor si din cauza asta n-are cum sa mai cumpere lumea. Nici eu n-as cumpara”, spune o vânzatoare. In plus, oamenii spun ca nu mai au ce face cu marfa nevânduta. Si asta din cauza lipsei unui aparat frigorific. „In câteva ore, carnea prinde miros si culoare urâta. Nu ne-o mai cumpara nimeni. Ne intoarcem cu ea acasa si o dam la câine. Asa am facut ieri cu 5 miei”, spune M. H. Unii dintre bacauani asteapta sfârsitul saptamânii pentru a cumpara carne pentru pregatirea mesei specifice sarbatorii. „Oamenii incearca marea cu degetul. S-ar putea sa se dubleze pretul kilogramului. Asa s-a intâmplat in fiecare an”, au spus vânzatorii din Piata Centrala.
DSV: „Este o exceptie de Paste”
Conform spuselor inspectorilor sanitar-veterinari, carnea de miel se poate pastra la temperatura mediului ambiant, cel mult 12 ore de la sacrificare. De conditiile din hala se ocupa insa administratorul pietei, care pune la dispozitie echipamente de protectie si solutii dezinfectante. „Mieii se taie in abatoarele special amenajate si se verifica fiecare animal de catre medicii veterinari. Este o exceptie de Paste. Carnea se poate tine la temperatura mediului ambiant maxim 12 ore”, a declarat Gheorghita Vlad, seful Biroul de Igiena din cadrul Directiei Sanitar- Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Bacau.
Anca Elena COTFAS