Accident rutier produs pe fondul nepăstrării unei distanțe de siguranță în raport cu vehiculul din față

accidentPolițiștii au fost sesizati prin 112 despre producerea unui accident rutier pe strada Calea Mărăașești din Bacău.

Din primele verificări efectuate la fața locului, a rezultat că un bărbat de 50 de ani, din Bacău, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Calea Mărășești spre strada 9 Mai, în dreptul intersecției cu strada Castanilor, pe fondul nepastrarii distantei regulamentare, a intrat în coliziune cu un autoturism, condus regulamentar de un tânăr de 26 de ani, din județul Neamț.

În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 26 de ani a intrat în coliziune cu autoturismul din fața sa, care era condus de un bărbat de 38 de ani, din Bacău.

Pasagera de 23 de ani, din autoturismul condus de tânărul de 26 de ani, a fost transportată la Spitalul Județean Bacău, unde a primit îngrijiri medicale, fără a fi necesară inetrnarea sa.

Conducatorii celor trei autovehicule au fost testați alcoolscopic, iar rezultatele au fost negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal, cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*