Polițiștii au acționat pe strada Gării din municipiul Bacău pentru stabilirea împrejurărilor producerii unui accident rutier cu victime.
Astfel, din primele cercetări a rezultat că un bărbat de 31 de ani, din Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gării, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum şi a nepăstrării unei distanţe suficiente în mers, a intrat în coliziune cu un autoturism taxi, condus de un bărbat de 46 de ani, care circula în faţa sa. În urma impactului autoturismul taxi a fost proiectat într-un autoturism parcat, după care a intrat în coliziune cu gardul unui imobil.
Conducătorul autoturismului taxi și pasagera de 70 de ani din autoturismul condus de acesta, au fost transportați la S.J.U. Bacău pentru îngrijiri medicale și au rămas internați la Secția Ortopedie.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru taximetrist și 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 31 de ani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului.