Polițiștii din comuna Hemeiuș, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa pe DJ 119 B.
Din verificări a rezultat că autoutilitara transporta o încărcătura de produse finite de la o societate comercială la o altă societate.
Polițiștii nu au constatat deficiențe cu privire la documentele însoțitoare și marfa transportată, însa în urma examinarii autoutilitarei s-a constatat ca sub șasiul acesteia exista construit artizanal un spatiu dreptunghiular protejat de capace, în care au identificat 12 pachete produs finit din lemn.
S-a stabilit că bunurile în cauză ar fi fost sustrase de de către conducătorul auto din incinta societății producătoare, cu scopul de a le valorifica.
Bunurile identificate au fost ridicate si predate societății prejudiciate.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.