În cadrul Conferinței Organizației Polițiilor Rutiere din Europa –TISPOL, desfășurată la Dublin, a fost lansat Proiectul EDWARD destinat conștientizării tuturor participanților la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere.
Proiectul EDWARD – The European Day Without A Road Death își propune ca ziua de 21 septembrie a.c. să devină Ziua europeană fără niciun accident rutier mortal.
În condițiile în care media zilnică la nivelul U.E este de 70morți/zi, proiectul EDWARD urmărește conștientizarea tuturor categoriilor de participanți la traficul rutier cu privire la riscurile și consecințele la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulație, în scopul adoptării de către aceștia a unor conduite responsabile.
În mod conștient sau inconștient, unii șoferi pun în pericol ceilalți participanți la trafic prin nerespectarea regulilor de circulație. Viteza excesivă sau neadaptată, conducerea unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența alcoolului, neacordarea priorității de trecere, neatenția în conducere sau conducerea unor autovehicule cu defecțiuni tehnice sunt doar o parte din factorii generatori de accidente rutiere.
De asemenea, indisciplina pietonală și abaterile comise de bicicliști, motocicliști și căruțași, determină producerea de evenimente negative.
Polițiștii băcăuani acționează pentru susținerea proiectului EDWARD în cadrul Campaniei naționale de educație rutieră „Alege viața”. Pentru un trafic rutier în condiții de siguranță, bazat pe respectarea legii, acțiunile desfășurate de polițiștii din județul Bacău vizează aspecte precum prvenirea și combaterea excesului de viteză, a conducerii sub influența alcoolului sau respectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranță, întrucât comportamentul participanților la trafic rutier rămâne cel mai important obsatcol în îndeplinirea obiectivelor în domeniul siguranței rutiere.